Faimosul castel din Țara Hațegului, reabilitat și gata să primească turiști. Arată de parcă e desprins din povești!

După cinci ani în care clădirea istorică s-a aflat în șantier, Castelul Nopcsa din județul Hunedoara a fost reabilitat și acum e gata să primească turiști. De când va putea fi vizitat.

Castelul Nopcsa din Țara Hațegului, reabilitat în cinci ani / foto: Adevărul.ro
Castelul Nopcsa din Țara Hațegului, reabilitat în cinci ani / foto: Adevărul.ro

Unul dintre cele mai cunoscute castele din România își va deschide porțile, din nou. Lucrările la Castelul Nopcsa din județul Hunedoara sunt finalizate, după cinci ani în care clădirea istorică s-a aflat în șantier. Construcția ajunsese o ruină, după ce școala pentru copii cu nevoi speciale și internatul care funcționau aici în anii de comunism au fost închise.

„Unii au spart pereții, nu doar pentru a lua instalațiile electrice, dar și crezând că vor găsi ascunse aici comorile baronului Nopcsa, fostul proprietar al castelului, de la începutul secolului XX”, relata un localnic, potrivit adevărul.ro.  

Lucrările la Castelul Nopcsa sunt finalizate

În anul 2000, clădirea istorică a intrat în administrarea Consiliului Județean Hunedoara. Tot atunci, s-a promis restaurarea ei, însă totul a rămas la nivel declarativ. Lucrările a monumentului au început abia în 2019, constructorii având termen 18 luni de finalizare a investiției. Finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală și din fonduri alocate de Consiliul Județean Hunedoara, lucrările au costat peste opt milioane de lei.

Potrivit administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram, recepția lor va fi făcută în următoarele zile, castelul urmând să fie mobilat și redat circuitului turistic. Anexele sale, clădiri vechi și degradate, nu au fost cuprinse în proiectul de restaurare care a vizat castelul.

Castelul Nopcsa din Hunedoara are o poveste uimitoare și este dovada clară că este o amprentă culturală puternică atât pentru Țara Hațegului, cât și pentru România. În Primul Război Mondial, savantul Franz Nopcsa a fost agent secret al austro-ungarilor, iar castelul a fost folosit ca un loc de pornire al misiunilor sale periculoase, în ţinuturile Retezatului, atunci zona de frontieră dintre Transilvania şi România.

„Sătenii din comuna Săcel şi-au croit o şosea comunală prin grădina baronului Nopcea. Administratorul plăşii, domul căpitan Terk, încercând să îngrădească parcul baronului şi să oprească trecerea sătenilor, a determinat revolta acestora. Sătenii au luat cu asalt castelul şi au redeschis drumul”, informa ziarul Dimineața, în 1926.  

În ultimii săi ani de viață, după ce a părăsit castelul, Franz Nopcsa s-a stabilit la Viena și s-a sinucis în 1933, într-un hotel, după ce îşi împuşcase mortal asistentul personal, pe albanezul Bajazid Doda, cel care îi fusese credincios în ultimele decenii de viață.

„În ţinutul pitoresc al Nalaț-Vadului, înconjurat de dealuri împădurite, tăiat în două de linia albă a râului Clopotiva, se află comuna Săcel (la o depărtare de opt kilometri de Haţeg, județul Hunedoara). La intrarea dinspre Băreşti în comună, întâlnim castelul (în stil medieval) al baronilor Nopcea, înconjurat de un imens parc de stejari. Cărările înguste ce şerpuesc prin desişul înfrunzit ar şti să ne povestească multe din escaladările nocturne ale banditului-cavaler al secolului al XIX-lea, Față Neagră, bunicul actualului sinucis, baronul Franz Nopcsa”, era descris Castelul Nopcsa, în 1933, la moartea fostului său proprietar.  

Transformat de comuniști într-un internat şi o şcoală pentru copii cu nevoi speciale

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, castelul a fost devastat, iar mii de cărți valoroase din bibliotecă au fost incendiate. Imediat după război, în 1945, castelul a devenit un centru de recreere pentru elevi, la fel ca și celelalte castele din Țara Hațegului. Aici erau aduși, în tabere școlare, copiii din familiile de mineri din Valea Jiului.

„În castelul Săcel din Valea Hațegului şi în parcul uriaş care-l înconjoară, Apărarea Patriotică, regionala Valea Jiului, a organizat o colonie de vară în care au fost adăpostiţi 800 copii ai minerilor. Aceşti copii au petrecut o vacanţă în aer liber timp de 20 zile, în patru serii. Educatoare speciale au îngrijit de creşterea lor în spirit democratic. In tot timpul vacanţei, copiii au primit alimentaţie îmbelşugată şi substanţială, iar sănătatea lor a fost asigurată printr-o bună asistenţă medicală. De asemenea s-a organizat în castelul Nalați, o casă de odihnă pentru muncitorii mineri istoviţi de munca grea din galeriile subpământene”, informa Scânteia, în 1946.  

În anii următori, Castelul Nopcsa din Săcel a fost transformat de autoritățile comuniste într-un internat și într-o școală pentru copii cu nevoi speciale. În 1990, castelul și anexele sale, transformate într-o școală ajutătoare, găzduiau peste 250 de copii neajutorați, care erau în mare parte izolați de societate. Clădirile sale au fost folosite până la sfârşitul anilor ’90, apoi s-au degratat treptat, până în 2019.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net