Gara din România care are forma unui animal. Istoria fascinantă a unui loc pe care mulți călători nu-l observă când coboară din tren
În anul 1960, când se împlineau 100 de ani de la construirea liniei de cale ferată Constanța-Cernavodă, se dădea în folosință noua gară de călători a orașului Constanța. Până la acel moment funcționase vechea gară, în timp ce atunci se punea problema unei gări “de trecere". Arhitecții alegeau ca noua clădire centrală a gării să fie acoperită de o cupolă ale cărei arce să simbolizeze aripile unui pescăruș în ascensiune, iar peroanele călătorilor să fie acoperite cu silueta unui pescăruș în planare.
Gara Constanța, un loc inedit din România
Când s-a dat în folosință noua gara a orașului Constanța era vorba despre un proiect care voia să dezvolte în zonă cea mai importantă poartă a tranzitului de mărfuri, în principiu pentru export, și totodată în destinație turistică. Lucrările pentru noua gară feroviară au fost demarate la 1 august 1959, sub directa supraveghere a Comitetului de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare, fiind finalizate într-un timp record, de doar 10 luni și jumătate.
Graba a fost pricinuită de apropierea “lucrărilor” celui de-al Ill-lea Congres al Partidului Muncitoresc, programate pentru finalul lunii iunie, la care urmau să fie prezentate extraordinarele realizări ale oamenilor muncii “sub înțeleapta” călăuzire a partidului.
Gara veche avea 100 de ani de funcționare
La momentul 1960, vechea gară a Constanței, amplasată vis-a-vis de clădirea în care se află azi Judecătoria, avea deja 100 de ani de funcționare. La început, atunci când fusese dată în folosință, vechea gară se găsea la marginea oraşului, care cuprindea numai peninsula de la gară până la Cazino. Ulterior însă orașul s-a dezvoltat spre Nord, iar gara a fost înconjurată de cartiere de locuinţe, devenind practic centrul oraşului.
Față de gară, portul se afla la o diferență de nivel de cca 30m, legătura dintre gară și port fiind posibilă printr-o linie cu trei rebrusmente, aşa-zisa linie a zig-zagului, care trecea prin spatele actualei clădiri a Muzeul de Istorie Națională din Piața Ovidiu.
Deși păstrarea vechiului amplasament din centrul orașului prezenta anumite avantaje de ordin economic, s-a ales o poziție mai retrasă spre Palas, la o distanță considerabilă, de cca 2km, față de faleza portului, pentru a elimina pe viitor destabilizarea malului care ar fi impus noi lucrări de consolidare. Chiar și la nivelul anului 1959, față de modul în care se prefigura dezvoltarea orașului, s-a constatat că noua gară va avea tot o poziție centrală din care să deservească întreaga suprafață a orașului.
Totodată, noua dispunere a permis realizarea legăturii în linie dreaptă, fără rebrusment, cu stațiunile din Sudul litoralului, noua gară devenind una “de trecere” și nu de capăt, cum era cea veche. Volumul lucrărilor efectuate a inclus lucrări de terasamente (155 000 m3), lucrări de linii (14 km de cale ferată, cu 29 de schimbători), un pasaj inferior cu două tabliere de 13m deschidere, un zid de sprijin (4,20 m înălţime pe 198m), clădiri în suprafaţă construită totală de cca 6 000 m2, peroane (12 000 m2), spaţii verzi, împrejmuiri, pavaje, și toate instalaţiile necesare.
Clădirea, acoperită de o cupolă cu arce "de pescăruș"
Arhitecții au ales ca noua clădire centrală a gării din Constanța să fie acoperită de o cupolă ale cărei arce să simbolizeze aripile unui pescăruș în ascensiune, iar peroanele călătorilor să fie acoperite cu silueta unui pescăruș în planare.
Datorăm aceste perspective plastice, care îmbină clasicul cu modernul, Școlii de “Belle Arte” din Paris dar și preocupărilor conducerii de partid, care găsea prin modernizare un mod de exprimare al socialismului “triumfător” peste veacuri. Materialele folosite au fost în mare parte de producție autohtonă, mai exact beton şi cărămidă tencuită cu praf de piatră, terasit în câmpuri, piatră de Techirghiol la exterior, lambriuri de travertin la interior, mozaicuri colorate și marmură venețiană.
