Guvernul a stabilit noile salarii ale bugetarilor, așteaptă OK-ul sindicatelor
Potrivit noului proiect al grilei de salarizare, propusă sindicatelor de Guvernul Cioloș, președintele României, Klaus Iohannis va avea cel mai mare salariu brut din sistemul bugetar, de 15.000 lei. După el, președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților vor fi plătiți cu 13.706 lei, ca și prim-ministrul potrivit profit.ro, scrie profit.ro, care publică în exclusivitate proiectul de ordonanță de urgență privind noua grilă de salarizare a bugetarilor. Digi 24.ro a făcut o analiză a salariilor celorlalți lideri din lume și a descoperit că lider este Barack Obama, cu un salariu lunar de 31.300 de euro pe lună și este cel mai bine remunerat preşedinte din lume. Sindicatele nu și-au spus încă părerea despre proiect, pe care guvernul vrea să îl impună printr-o hotărâre de guvern
Digi 24.ro a făcut o analiză a salariilor celorlalți lideri din lume și a descoperit că lider este Barack Obama, cu un salariu lunar de 31.300 de euro pe lună și este cel mai bine remunerat preşedinte din lume. Comparativ cu premierul din Singapore, însă, se poate spune că Barack Obama e chiar prost plătit. Lee Hsien Loong primeşte 1,3 milioane de euro pe an, adică aproape 110.000 de euro pe lună. Practic, salariul său este mai mare decât sumele primite împreună de Barack Obama, Angela Merkel, David Cameron, Francois Hollande plus salariile liderilor din Japonia şi Italia. Paradoxal, la suma exorbitantă s-a ajuns după ce premierul şi-a redus propriul salariu cu peste 30%, ca urmare a presiunilor electoratului.
Şi Vladimir Putin şi-a redus recent salariul prin decret prezidenţial, dar numai cu 10%, şi asta după ce l-a triplat în vara anului trecut. Cu un salariu anual de 128.000 de euro pe an, Vladimir Putin e pe locul al optulea în clasamentul celor mai bine plătiţi preşedinţi din lume. Deşi, potrivit estimărilor, economia Rusiei va intra în recesiune în acest an.
Dacă premierul Canadei şi cancelarul german Angela Merkel ocupă locurile al doilea şi al treilea, pe locul al patrulea apare preşedintele Africii de Sud, cu un salariu de 210.000 de euro pe an. Jacob Zuma e mai bine plătit decât preşedintele Franţei sau decât premierul Italiei şi câştigă de şase ori mai mult decât preşedintele Chinei.
Pe poziţia a cincea se află premierul britanic David Cameron, cu un salariu puţin peste 200.000 de euro pe an. Lunar, acesta primeşte aproape 17.000 de euro, în vreme ce Francois Hollande primeşte cu aproximativ 2.000 de euro mai puţin.
Preşedintele francez a ajuns la un salariu de nici 15.000 de euro pe lună după ce a decis să-şi reducă salariul cu o treime, imediat după preluarea mandatului, în 2012. Dacă nu ar fi luat această decizie, Francois Hollande ar fi fost mai bine plătit decât toţi preşedinţii din lume, cu excepţia lui Barack Obama.
Preşedintele chinez a făcut exact invers. Şi-a oferit o creştere salarială de 60%. Însă, cu un salariu de nici 1.700 de euro pe lună, e pe ultimul loc în top 12 cei mai bine plătiţi preşedinţi, fiind depăşit chiar şi de liderii din India sau Brazilia.
Și primarul general al Capitalei va fi plătit cu 12.124 lei, iar președintele de consiliu județean va fi salarizat cu 7.979-8.811 lei, în funcție de numărul de locuitori ai județului.
Vicepremierul va fi plătit cu 12.726 lei, iar liderii grupurilor parlamentare vor fi salarizați cu 11.963 lei.
Salariul unui primar va porni de la 3.207 lei (localități cu până la 1.500 de locuitori) și va ajunge la 6.059 lei (peste 400.000 locuitori, inclusiv sectoarele Bucureștiului).
Salariile profesorilor
Un profesor universitar cu gradație maximă și vechime peste 25 ani va câștiga un salariu de bază de 5.339 lei, un profesor cu gradul didactic I va ajunge la un salariu de bază de 3.470 lei, iar un institutor cu gradul I va putea avea un salariu de bază de până la 2.797 lei, conform proiectului de Ordonanță de urgență privind salarizarea personalului din sistemul bugetar obținut de Profit.ro.
Salariile medicilor
Un medic primar va porni de la un salariu de bază de 3.459 și va ajunge până la 4.307 lei, iar un medic primar la urgențe va ajunge la 4.819 lei, în timp ce unul de medicină legală va putea câștiga aproape 8.000 lei, potrivit proiectului de Ordonanță de urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice obținut de Profit.ro.
Salariile judecătorilor
Un judecător sau procuror, cu peste 20 ani vechime și gradație maximă, vor avea o indemnizație lunară de până la 8.665 lei, conform proiectului Ordonanței de urgență privind salarizarea personalului din sistemul bugetar obtinut de Profit.ro. Un judecător sau procuror stagiar vor avea indemnizația lunară între 4.459-5.743 lei.
Pensiile speciale îngheață
Va fi suspendă temporar actualizarea, în funcție de majorarea salariilor, a pensiilor de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, ale membrilor Corpului diplomatic și consular al României, ale judecătorilor și procurorilor, ale militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, iar indemnizația pentru limită de vârstă pentru deputați și senatori se va menține la nivelul lunii iulie 2016.
Începând cu 1 august 2016, prevederile privind indemnizațiile care se acordă la pensionare, trecerea în rezervă/retragere/deces se suspendă temporar.
Cele mai mici salarii
Cel mai mic salariu de bază pentru bugetari va fi de 1.250 lei, pentru funcții cu studii medii și generale.
Funcționarii publici beneficiază de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.
Persoanele încadrate în funcții contractuale de debutant vor fi salarizate la acest nivel până la expirarea perioadei de cel puțin 6 luni, dar nu mai mare de 1 an și vor fi promovate, pe bază de examen, în funcția, gradul sau treapta profesională imediat superioară.
Munca de noapte
Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea între orele 22,00 și 6,00, beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Munca suplimentară
Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi compensată în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut, munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celealte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi compensată în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
Plata muncii se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii