Incredibil! Ce plan făceau elevii înainte ca profesoara din București să fie înjunghiată

Detalii șocante ies la iveală în cazul profesoarei rănite cu un cuțit de către un elev, în București. Se pare că elevul s-ar fi gândit dinainte la faptă sumbră, ba mai mult ar fi cerut opinia și colegilor săi.

Locul unde a avut loc incidentul Colegiul Național Ion Creangă, Foto: CN Ion Creangă
Locul unde a avut loc incidentul Colegiul Național Ion Creangă, Foto: CN Ion Creangă

Conform aktual24.ro, înainte de ora de Japoneză, tinerii de la Colegiul Național „Ion Creangă” au discutat pe un grup de WhatsApp dacă să chiulească sau nu, iar în discuții profesoara era numită „amărâta aia”. În mod șocant, la un moment dat, elevul care a înjunghiat-o ulterior, a scris pe grup: „Ar merita să o omor?”

În urma interogatoriului elevul în vârstă de 16 ani le-a spus polițiștilor că așa a simțit că trebuie să facă, potrivit surselor judiciare. Gestul său a venit ca un șoc pentru cei care îl cunosc, mai ales că băiatul nu a dat semne că ar fi în stare de așa ceva, dimpotrivă, era descris de către colegi drept ca un copil retras și cuminte care citea în pauze. Adolescentul ar fi fost transferat la liceul „Ion Creangă”, în urmă cu doar un an de zile. De asemenea, testele au concluzionat că elevul nu se afla sub influența substanțelor interzise când a comis faptă.

Profesoară atacată de un elev

O profesoară de Japoneză în vârstă de 26 de ani de la Colegiul Național „Ion Creangă”, a  fost atacată cu un cuțit de către un elev, chiar în timpul orei. Ulterior, femeia a fost transportată de urgent la spital pentru îngrijiri medicale. Profesoara se află în stare stabilă, conștientă, este cooperantă și nu necesită internare. În urma atacului femeia s-a ales cu o plagă superficială care a necesitat însă sutură, conform medicilor.

elevi simulare jpeg

Potrivit elevilor din clasa unde a avut loc fapta, profesoara suplinitoare ar fi fost atacată după ce aceștia au fost anunțați că vor susține un test.

La data de 5 aprilie 2023, în jurul orei 12.40, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 14 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că o femeie, cadru didactic la o unitate de învățământ din Sectorul 4, ar fi fost agresată de un elev, cu un obiect tăietor-înțepător, în timp ce se afla la ora de curs.

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii și au identificat persoanele implicate, elevul aflându-se în custodia polițiștilor”, se arată în comunicatul poliției.

Autoritățile cercetează acum cazul în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs incidentul. Adolescentul cu dublă cetățenie, română și turcă, a fost preluat de polițiști.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net