Mărturiile studentelor care îl acuză pe fiul lui Tudorel Toader de viol. Cum se avertizau între ele: „Nu purta verigheta”

Mărturiile studentelor care îl acuză pe fiul lui Tudorel Toader de viol. Cum se avertizau între ele: „Nu purta verigheta”

Ultima actualizare:

 Alexandru Toader, lector universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) și fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile printr-o decizie pronunțată de Curtea de Apel Iași. 

Mărturii șocante ale studentelor care îl acuză pe Alexandru Toader de viol
Mărturii șocante ale studentelor care îl acuză pe Alexandru Toader de viol Foto: arhivă

Cadrul didactic este acuzat de viol în formă continuată, agresiune sexuală și tentativă la agresiune sexuală împotriva mai multor studente, fapte care, conform Codului Penal, sunt pedepsite cu până la 13 ani de închisoare. La ședința de judecată privind emiterea mandatului, Alexandru Toader a fost reprezentat în instanță chiar de tatăl său, în calitate de avocat.

Avertismente între studente: „La cursul lui nu vă machiați, nu atrageți atenția”

Alexandru Toader predă drept civil la Facultatea de Drept din Iași din anul 2017. Conform probatoriului administrat de procurori, până în prezent șapte tinere l-ar fi reclamat pentru comportamente abuzive. Primele plângeri oficiale au fost înregistrate anul trecut de două studente, care au relatat că au fost agresate chiar în clădirea universității după ce picaseră examenul la materia predată de acesta.

Tinerele au dezvăluit că în rândul studentelor exista un avertisment tacit cu privire la comportamentul cadrului didactic:

„Lumea știa despre el, studentele mai mari ne pregăteau și ne spuneau «vedeți, la cursul lui nu vă machiați, nu atrageți atenția, are aceste porniri, aveți grijă să nu picați examenul»”, a mărturisit una dintre victime, potrivit Pro Tv. 

Presiuni psihologice și abuzuri în biroul de la facultate și la notariat

Declarațiile cuprinse la dosar arată un mecanism repetat de intimidare bazat pe autoritatea academică și pe teama studentelor că nu vor promova examenele.

Una dintre tinere a relatat cum a fost constrânsă după ce a fost chemată în biroul de la etajul al treilea al facultății:

„S-a apropiat, mi-a spus foarte clar că «pare că asta e soluția, ce tot faci terapie, dacă faci un pic de sex e clar că emoțiile tale o să scadă». M-am panicat, acolo a avut loc contactul, am cedat psihic, mi-a zis «degeaba faci terapie, oricum nu reușești să înveți niciodată nimic». S-a întâmplat atunci în facultate, era 7-8 seara, nu mai era nimeni în biroul dumnealui de la etajul trei. Înainte de toate interacțiunile sexuale nu purta verigheta.”

O altă studentă a povestit un episod similar petrecut în aceeași încăpere:

„Mi-a zis «vino după mine», am mers în biroul lui, am auzit cum a încuiat ușa. A făcut un comentariu «vezi că ți se vede breteaua de la sutien», am zis că «nu, e vorba de maieu», și m-a întrebat dacă port sutien de obicei. Și i-am zis că mi se pare o întrebare destul de indecentă.”

Potrivit referatului prin care procurorii au solicitat arestarea preventivă, agresiunile s-ar fi derulat atât în mediul academic, cât și la biroul notarial pe care Toader îl deține. Anchetatorii menționează că în 2022, în sediul notariatului:

„Toader Ionuț Alexandru s-a apropiat, a sărutat-o și i-a coborât pantalonii, fără să îi solicite acordul. A întreținut cu aceasta un raport sexual cu o durată mai mică de un minut.”

Ulterior, cadrul didactic ar fi chemat din nou aceeași studentă în biroul de la facultate imediat după susținerea unui test, reproșându-i lipsa de pregătire și constrângând-o la un nou act sexual.

Una dintre victime a abandonat studiile. Reacția conducerii Universității

Trauma repetată a determinat una dintre victime, agresată de două ori, să renunțe complet la cursurile Facultății de Drept. Anchetatorii au consemnat starea de neputință în care s-a aflat tânăra:

„În acel moment, victima s-a simțit lipsită de orice putere și transformată într-un obiect sexual, repetarea actului confirmându-i convingerea că asemenea întâlniri urmau să continue cât timp se afla sub autoritatea academică a profesorului.”

În urma deciziei Curții de Apel Iași, conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” a decis suspendarea contractului de muncă al lectorului Alexandru Toader și declanșarea unei investigații prin intermediul Comisiei de Etică. Rectorul instituției, Liviu Maha, a anunțat măsurile administrative luate de urgență:

„Începând de luni dimineață, toate activitățile didactice pe care ar trebui să le desfășoare domnul Alexandru Toader vor fi preluate de alți colegi de la Facultatea de Drept.”

Apărătorii lui Alexandru Toader nu au dorit să formuleze o poziție publică în urma contactării de către jurnaliștii Știrile ProTV, iar victimele abordate au refuzat, de asemenea, să facă declarații suplimentare. Hotărârea de arestare preventivă nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 48 de ore.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Caz Ialomița jpg
disparitie Arges jpg
11035374 7fc0 42f4 a965 d58a8e7d2f99 jpg
Grădină verticală
program de lucru schimbat jpg
Proprietati mai ieftine in Serbia jpg
Carol Fair (1) jpg
bloc evacuat sector 6 jpg
image
image