Parlamentul European a votat masiv pentru admiterea României în Spaţiul Schengen

Ultima actualizare:

    Parlamentul European a votat masiv pentru admiterea României în Spaţiul SchengenFOTO: adevarul.ro
Parlamentul European a votat masiv pentru admiterea României în Spaţiul SchengenFOTO: adevarul.ro

Parlamentul European a aprobat astăzi, 11 decembrie, o rezoluţie prin care se cere admiterea fără întârziere a României şi Bulgariei în zona Schengen. Raportul a fost aprobat cu o largă majoritate de către europarlamentari. Rezoluţia a fost aprobată cu 514 de voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri.

Rezoluţia se bazează pe un raport realizat de europarlamentarul bulgar Serghei Stanişev (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor - S&D), în care el aduce critici Consiliului UE pentru că nu a permis aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

Și Comisia Libertăţilor Civile (LIBE) a reiterat în 5 noiembrie recomandarea adresată miniştrilor statelor membre Uniunii Europene (UE) de a aproba rapid aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, ca membre cu drepturi depline. Ar urma o admitere în două etape - suspendarea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, urmată de eliminarea controalelor la frontierele interne terestre.

În prezent, atât România, cât şi Bulgaria aplică în mod parţial cerințele zonei Schengen, iar controale sunt efectuate la frontierele ambelor ţări. Parlamentul European are doar un rol consultativ în procedura decizională de extindere a spaţiului Schengen. Decizia finală va fi luată de miniştrii europeni de Interne în cadrul Consiliului JAI (Justiţie şi Afaceri Interne) şi este nevoie de unanimitate.

Ce este Spațiul Schengen

Spațiul Schengen este o zonă de circulație liceră în Europa. Statele membre au eliminat controalele pentru persoane la frontierele dintre aceste state, fără prezentarea actelor de identitate și fără opriri de control.

Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, printre care Belgia, Franța, Germania, Luxenburg, Portugalia, Spania, Țările de Jos, Elveția, Liechtenstein, Norvegia, Islanda.

Intrate în UE în 2007, România și Bulgaria ar fi trebuit să fie primite în Spațiul Schengen în luna martie 2011, însă a fost amânată intrarea. Motivul oficial este că cele două țări au lipsuri în domeniul reformelor în justiție și din cauza corupției. A contribuit și amploarea fenomenului migrației, precum și că România și Bulgaria reprezintă frontiera de est a UE și trebuie securizate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
alcool pexels jpeg
masini politie facebook jpg
Tânăra cu bani Foto Freepik com jpg
Captura de ecran din 2026 03 04 la 11 07 23 png
Clădire distrusă de o rachetă lansată din Iran în Tel Aviv, Israel FOTO Profimedia
benzinarie pixabay jpg
DSC04334 jpg
cafea adobestock jpg
image
image