Parlamentul European schimbă regulile pentru zborurile anulat. Ce trebuie să știe pasagerii

Parlamentul European schimbă regulile pentru zborurile anulat. Ce trebuie să știe pasagerii

Parlamentul European a adoptat oficial, în sesiunea plenară din 20 octombrie 2026, acordul privind consolidarea drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, document negociat alături de Consiliu și Comisia Europeană.

Noi măsuri europene pentru zborurile anulate: ce se întâmplă cu biletele luate prin agenție
Noi măsuri europene pentru zborurile anulate: ce se întâmplă cu biletele luate prin agenție Foto: pexels.com

Acesta aduce proceduri simplificate pentru recuperarea banilor pe călătoriile anulate sau întârziate, elimină blocajele birocratice dintre companiile aeriene și intermediari și introduce măsuri de sprijin pentru persoanele cu dizabilități.

Termen clar pentru recuperarea banilor în cazul zborurilor anulate

Cea mai importantă schimbare vizează situațiile în care călătorii au achiziționat bilete de avion prin intermediul agențiilor de turism și au dreptul legal la restituirea contravalorii acestora.

Până acum, pasagerii erau prinși frecvent la mijloc într-un joc al pasării responsabilității între compania aeriană și comerciantul intermediar.

Conform noilor reglementări, dacă agenția a plătit biletul către transportator din fonduri proprii, compania aeriană are la dispoziție un termen strict de maximum șapte zile pentru a transfera banii către agenție.

Din acel moment, agenția de turism este obligată prin lege să vireze suma integrală în contul clientului în cel mult șapte zile. 

Comisioanele agențiilor de turism și transportul gratuit al însoțitorilor

Regulamentul european instituie regula restituirii integrale a sumei plătite de călător, inclusiv comisionul de intermediere perceput de agenție, dacă transportul nu a mai fost executat.

Această măsură a stârnit îngrijorare în rândul operatorilor din turism, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și organizația europeană ECTAA subliniind că serviciul de rezervare a fost deja prestat, iar anularea cursei ține exclusiv de compania de transport.

"Această obligaţie ridică o problemă importantă pentru agenţiile de turism, întrucât, din perspectiva acestora, serviciul de rezervare a fost deja prestat, iar anularea zborului sau neexecutarea transportului nu le este imputabilă", punctează reprezentanţii ANAT

Ca un compromis, s-a introdus o derogare pentru microîntreprinderi: agențiile foarte mici vor putea reține o parte din comision, însă doar dacă pasagerul a fost informat clar și transparent înainte de încheierea tranzacției.

Pe lângă componenta financiară, regulamentul acordă o atenție deosebită persoanelor cu mobilitate redusă sau dizabilități. Pe lângă asistență gratuită garantată pe toată durata călătoriei, acestea vor putea beneficia în anumite condiții de transportul gratuit al unui însoțitor.

Când intră în vigoare noile prevederi și protecția datelor clienților

 Companiile aeriene vor putea folosi datele de contact transmise de agenții exclusiv pentru informări operaționale de urgență (anulări, întârzieri sau schimbări de poartă), fiindu-le interzis să utilizeze aceste date pentru campanii de marketing direct fără consimțământul pasagerilor.

"Protecţia datelor şi a relaţiei comerciale dintre agenţie şi client rămâne esenţială pentru funcţionarea unei pieţe concurenţiale şi pentru menţinerea distribuţiei independente a serviciilor de transport", subliniază asociaţia potrivit Pro Tv.  

Textul adoptat de Parlamentul European urmează să primească validarea formală a Consiliului UE și să fie publicat în Jurnalul Oficial.

Termenul oficial stabilit pentru intrarea în vigoare a noilor reguli este data de 23 octombrie 2027, dată la care noul mecanism va deveni obligatoriu pe întreg teritoriul Uniunii Europene.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
înșelăciune Iași jpg
tânăr dispărut în Argentina jpg
dovleci de Halloween jpg
cultura fructul dragonului jpg
cauciucuri jpg
walt wizard statuie papa profimedia jpg
islanda spaniol1 jpeg
valentina si vlad jpg
image
image