Pericol de explozie pe Centura București. O cisternă implicată într-un accident a luat foc

Grav accident rutier pe Centura București. O cistenă a fost implicată într-un accident rutier extrem de grav, astăzi (18 mai). Acesta a avut loc pe Centura Bucureşti, între Jilava şi Măgurele. După ciocnire, autovehiculele au fost cuprinse de flăcări.

pompieri rosia jpeg

Ce a provocat gravul accident

Se pare că cisterna, care ar fi încărcată cu furaje, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt camion care transporta deşeuri metalice. Imediat după ciocnire, atât TIR-ul, cât și cisterna au luat foc. Din păcate, unul dintre şoferi a fost găsit mort, iar celălalt este rănit. 

La data de 18 mai a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB Măgurele Jilava, Km 44, arde o cisternă, posibil transport de mălai și un alt autotren de transport marfă. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Măgurele și ai Serviciului Rutier Ilfov pentru efectuarea activităților din competență. De asemenea, la fața locului s-au deplasat și echipaje SMURD și ambulanțe", se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.

Se efectuează activități pentru identificarea și a altor posibile victime

Oamenii legii efectuează, în acest moment, activități pentru identificarea și a altor posibile victime. Polițiștii rutieri au asigurat perimetrul locului unde s-a produs evenimentul. În urma evenimentului, a rezultat rănirea unei persoane, care, la acest moment, primește îngrijiri de la echipajul medical sosit la fața locului. Se efectuează activități pentru identificarea și a altor posibile victime", conform informațiilor din comunicatul dat publicității. 

Mașinile implicate în accidentul rutier ard în totalitate

La locul accidentului au venit şi pompierii, dar şi echipaje SMURD. Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au anunțat că intervin pentru stingerea incendiului dintre TIR și cisternă.

Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs ca urmare a unui accident rutier de pe Șoseaua de Centură între un TIR și o cisternă. Alertate 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipajul special de Salvatori, o autospecială de descarcerare, echipajul CBRN și o ambulanță SMURD și un echipaj SABIF. Autovehiculele implicate în accidentul rutier ard în totalitate, în acest moment se lucrează la localizarea incendiului. Până în acest moment nu avem informații privind conținutul transportului. Traficul în zonă este restricționat", au anunţat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.

Etichete: foc

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net