Povestea preotului Ilie Lăcătuşu, care face minuni şi după moarte
În orice anotimp, din zorii zilei şi până seara târziu, în Cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul bucureştean Giuleşti, se adună sute şi sute de pelerini din toată ţara. Cu toţii se aliniază la o coadă impresionantă aşteptând să le vină rândul să se roage la moaştele preotului Ilie Lăcătuşu, care sunt adăpostite în cavoul familiei.
Fiecare pelerin are un necaz şi crede că venind la părintele Lăcătuşu va scăpa de cojmarul său : o boală incurabilă, un blestem care i-a furat sporul casei de ani şi ani, un mare necaz financiar, pierderea unor bunuri de familie...Atâtea şi atâtea experienţe nefericite de viaţă şi-au găsit rezolvarea prin rugăciuni adresate preotului mărturisitor Lăcătuşu... Pelerinii cu probleme de viaţă vin aici cu speranţa că visul lor de a fi mântuiţi de necazul lor va deveni realitate cu ajutorul preotului Ilie „Sfântul închisorilor”, cum îl numesc unii pe preotul Ilie. Dar în Cimitirul din Giuleşti vin şi credincioşi care au scăpat de necazul lor şi vor să-i mulţumească preotului că a mijlocit la Mântuitorul Iisus pentru ei, iar acum sunt sănătoşi, şi-au găsit o slujbă, au un copil frumos şi sănătos, aşa cum şi-au dorit, tocmai când medicul nu le mai oferea nici o şansă.
Mărturiile unui preot, coleg de celulă cu părintele Lăcătuşu
Despre viaţa părintelui Ilie Lăcătuşu s-au adunat mai multe mărturii impresionate. Contemporanii săi, enoriaşi sau colegi de celulă, au contribuit şi ei cu mărturii despre viaţa preotului Ilie. Adunate în timp, aceste evocări completează profilul misionar şi moral al preotului Ilie, binecuvântat de Dumnezeu cu darul neputrezirii, cu mireasma sfântă a moaştelor, dar şi cu puterea de a face minuni şi după moarte.
S-a născut într-o familie de oameni religioşi
Preotul Lăcătuşu a văzut lumina zilei în anul 1909 , în ziua de 6 decembrie, în satul Crăpăturile din judeţul Vâlcea, o dată semnificativă în viaţa creştinilor din lumea întreagă care-l prăznuiesc pe Sfântul Ierarh Nicolae, un mare făcător de minuni. S-a născut într-o familie cu şapte copii, iar preotul Ilie a fost al doilea născut. Părinţii săi, Marin şi Maria, s-au remarcat în comunitatea locală ca fiind oameni foarte harnici şi religioaşi. Pentru că tatăl tânărului Ilie era dascălul bisericii din satul natal, se crede că această conjunctură a contribuit la apropierea acestuia de viaţa bisericească.
Pasiunea pentru învăţătură
După ce a absolvit clasele primare, tânărul Ilie şi-a continuat studiile la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae”din Râmnicu Vâlcea între anii 1923-1930. În biografia sa se menţionează că a absolvit seminarul cu o Diplomă de Virtute în care se menţionau meritele absolventului: „Pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”. Deşi provenea dintră familie modestă s-a străduit, şi a reuşit, să-şi continue studiile, urmând Facultatea de Teologie din Bucureşti în perioada 1930-1934. În primul an de facultate, tânărul Ilie s-a căsătorit cu învăţătoarea Ecaterina Popescu, o tânără cu virtuţi morale asemănătoare familiei în care el a crescut. Nunta a avut loc la data de 5 mai 1931 şi a fost un prilej de bucurie pentru bobocii de la Teologie, prezenţi cu toţii la fericitul eveniment din viaţa colegului lor.
La 1 septembrie 1934, tânărul Ilie a fost hirotonit la Parohia Osica de Jos, judeţul Olt, unde a slujit până la începutul lunii noiembrie, a aceluiaşi an, când a fost trimis să slujească la o altă biserică din judeţul Olt, în satul Buiceşti. După o perioadă de relativă linişte, au urmat alte şi alte misiuni pe care tânărul preot a trebuit să le îndeplinească: din vara anului 1942 şi până-n primăvara anului următor, preotul Ilie a fost trimis ca preot misionar să propovăduiască peste Prut ( la Odessa) şi apoi la Parohia Serseniţa din Transnistria. În anul următor s-a întors în parohia sa, la familie şi la copii.
A urmat un val de arestări în rândul preoţilor din care preotul Ilie n-a scăpat şi a trăit coşmarul traiului din numeroase colonii. Arestat la data de 19 iulie 1952, a fost închis şi trimis în Colonia de muncă silnică Galeşu, la Canal, apoi a fost mutat într-o colonie specială pentru preoţi, iar de aici, în 1953, pentru că statrea sănătăţii lui se deteriorase, preotul Ilie a fost mutat în închisoarea Târgu Ocna , unde erau arestaţi deţinuţii cu incapacitate de muncă. Aici a petrecut doi ani, fără să existe documente legale pentru reţinerea sa.
În cele din urmă a fost eliberat în aprilie 1954, când s-a întors la parohia din satul Buiceşti. Dar calvarul arestărilor nu s-a terminat. În 1959 a fost arestat din nou şi a fost trimis la muncă silnică în Deltă, la Periprava. Aici, problemele de sănătate s-au accentuat din nou. În această închisoare s-a întâlnit cu preotul Iustin Pârvu, cel care a scris o serie de amintiri din intervalul de patru ani, petrecuţi în detenţie alături de părintele Ilie.
Rugăciunile preotulu Ilie i-a salvat pe deţinuţi de la moarte
Preotul Iustin Pârvu, coleg de detenţie cu preotul Ilie, relatează o amintire cumplită, legată de un moment dramatic din viaţa deţinuţilor din lotul Periprava trimişi să adune stuf, iarna, pe un ger cumplit. Datorită rugăciunilor şi curajului de care a dat dovadă preotul Ilie, deţinuţii şi-au împlinit misiunea, au adunat „ raţia” de stuf şi au scăpat cu viaţă.
În data de 30 ianuarie 1960, deţinuţii, însoţiţi de trei supraveghetori înarmaţi, au fost duşi să culeagă stuf, câte doi snopi de fiecare, tăiaţi după o anumită dimensiune. Era o dimineaţă geroasă, predomina ceaţa, iar temperatura se apropia de -30 de grade. Toţi erau obligaţi să intre în apă, să spargă gheaţa groasă de 20 de cm. Sub gheaţă, se vedeau nuferii galbeni pe fundul apei, iar deasupra lor se roteau câteva păsări care îi însoţeau când ei înaintau sub apă. Deţinuţii nu voiau să intre în apă. Însoţitorii erau siguri de refuzul lor, că nu vor executa comanda, să scoată stuf, şi era un prilej să-i împuşte. Atunci, părintele Ilie i-a îmbărbătat, le-a spus că trebuie să intre în apă, pentru că vor scăpa cu bine pentru că ei vor fi ajutaţi de Maica Domnului şi de cei Trei Ierarhi, care erau prăznuiţi chiar în acea zi, de 30 ianuarie. Cu toţii au prins curaj, au intrat în apă şi, spre uimirea lor, au început să taie stuful cerut cu multă uşurinţă; nu mai simţeau nici frigul. După trei ore petrecute în apă, au ieşit la liman cu snopii de stuf. Surprinzător pentru ei, răsărise soarele şi era foarte cald pentru acea dată. Cu toţii şi-au scos hainele ude şi le-au pus la soare să se usuce. Ieşeau aburii din haine, dar s-au uscat chiar mai repede decât au crezut. Şi supraveghetorii priveau uimiţi la tot ce se întîmplă cu deţinuţii şi cu vremea... S-au îmbrăcat cu hainele uscate şi au plecat la colonie. Mai mult, după acest episod miraculos, nici un deţinut nu s-a îmbolnăvit după timpul petrecut în apă.
De multe ori, deţinuţii voiau să se omoare, pentru că nu mai suportau programul de detenţie şi asprimea pedepselor. De fiecare dată, părintele Ilie îi încuraja să renunţe la acest gest...
După eliberare, încă o umilinţă
Preotul a fost eliberat la data de 6 mai 1964. A urmat alt episod dureros pentru el: a avut domiciliu forţat în localitatea Bolintin, unde a fost obligat de împrejurări să lucreze ca zidar până-n decembrie în acelaşi an.
În ajunul Crăciunului, în data de 20 decembrie, preotul s-a bucurat că a putut să slujească din nou la o parohie din satul Gărdeşti, judeţul Teleorman. În anul 1970 a fost transferat în judeţul Giurgiu, în parohia comunei Răsuceni, unde a slujit până-n anul 1978 ( la 11 ianuarie) când s-a pensionat.
Detenţia şi numeroasele mutări cu serviciul, toate aceste necazuri care l-au ţinut departe de familie, de soţie şi de cei cinci copii ai săi, i-au afectat starea de sănătate. O bună parte din restul vieţii a petrecut-o în spital. Din această perioadă a rămas celebră o profeţie a sa, un adevărat testament spiritual, cum l-au numit unele persoane religioase: preotul Ilie a spus pe patul de suferinţă la Spitalului Panduri că dacă nu va muri până-n data de 22 iulie 1978, va mai trăi încă doi ani. De asemenea, el a solicitat că, dacă soţia sa va muri peste 15 ani, să fie înmormântată lângă el.
Părintele Ilie a trecut la viaţa veşnică la data de 22 iulie 1983
Profeţiile părintelui s-au împlinit. La moartea soţiei sale, după 15 ani de la moartea preotului, familia a vrut s-o înmormânteze aşa cum a dorit părintele Ilie. Cu acest prolej au fost descoperite moaştele părintelui la data de 29 septembrie 1998.
Potrivit mai multor surse, fiica sa Maria Sabina Spirache, singurul său urmaş supravieţuitor la acea dată, a anunţat evenimentul la Arhiepiscopia Bucureştilor, iar vestea a fost primită cu multă bucurie.
În anul 2000, Patriarhia Română a deschis preotului Ilie Lăcătuşu un dosar de canonizare şi a dat binecuvântare pentru deschiderea criptei care adăpostea trupul preotului Lăcătuşu.
S-au săvârşit slujbe de dezlegare asupra trupului preotului
De asemenea, după descoperirea moaştelor, familia a dorit ca preoţii să săvârşească slujbe de dezlegare asupra trupului. La Mănăstirea Frăsinei s-au săvârşit 40 de astfel de slujbe de dezlegare, începând cu data de 1 iunie 1999. Potrivit canoanelor bisericeşti, aceste slujbe de dezlegare se referă la eventualele blesteme care ar fi împiedicat trupul preotului să putrezească.
Opiniile credincioşilor
„Să ne rugăm alături de preoţi şi şi monahii din mănăstiri, toţi cei care îl cinstim pe preotul Ilie Lăcătuşu pentru ca, tot împreună, să ne bucurăm când Preotul Mărturisitor Lăcătuşu va fi canonizat”.
Cei care vin aici, zi de zi, chiar în zilele când nu este program de închinare la moaşte, se roagă ca preotul Ilie care a făcut numeroase minuni să le aducă linişte, spor în munca lor şi sănătate pentru familie. Mulţi credincioşi, oameni necăjiţi care petrec ore în şir în prejma cavoului unde sunt adăpostite sfintele moaşte, se roagă ca preotul Care a făcut atâtea minuni în viaţa a zeci şi zeci de români să mijlocească pe lângă Mântuitorul Iisus şi să avem linişte în ţară, să fie belşug şi sănătate în casele românilor.
Joia, sâmbăta şi duminica, cavoul care adăposteşte moaştele preotului Ilie Lăcătuşu este deschis între orele 13-17 pentru credincioşii care vor să ceară ajutor preotului mărturisitor.
