Povestea românului care a căutat libertatea dincolo de apele Dunării: „Am vrut libertate. Și am avut de pătimit. Bătăile de la grăniceri nu le pot uita“
În anii '80, când regimul comunist strângea în brațele sale toate speranțele și dorințele de libertate ale românilor, Dunărea devenea nu doar un râu, ci și o linie de demarcație între visurile neîmplinite și lumea în care speranțele aveau un loc. Mulți români și-au pierdut viața încercând să fugă dintr-o țară închisă, căutând o libertate care părea imposibil de atins. Și chiar cei care au ajuns pe malul sârbsesc al Dunării nu au scăpat de coșmarul unei libertăți mult dorite, dar scumpe.
Ghiță Mafteian, un tânăr din Bucovina, este doar unul dintre aceștia. În 1988, pe când avea 22 de ani, a fugit din România pentru a ajunge la un vis american. Cu o saltea pneumatică și cu speranța unui trai mai bun, a plecat alături de câțiva prieteni, sperând să ajungă în fosta Iugoslavie și de acolo mai departe, în lumea civilizată. Însă drumul său a fost presărat cu durere, frică și chinuri de neimaginat, scriu cei de la Adevărul.
„Am vrut libertate. Și am avut de pătimit”
Totul a început într-o sâmbătă noapte, când Ghiță și prietenii săi au pornit spre Dunăre cu o saltea pneumatică cumpărată din Timișoara. „Am vrut libertate. Și am avut de pătimit”, povestește el, evocând amintirea acelor momente. Drumul lor a durat șase ore, un calvar plin de momente de panică, de nesiguranță și de oboseală. „Stăteam pe plută și dădeam cu mâinile în stânga și în dreapta, iar geanta o țineam cu picioarele, în călcâie... Dunărea avea zone unde era foarte adâncă, cu iarbă pe fundul apei, iar eu trebuia să mă chinui să înot, să mă țin de saltea și să nu o pierd în apă”, își amintește Ghiță.
Drumul lor a fost presărat cu obstacole fizice și mentale. Când au ajuns în Iugoslavia, însă, nu toți au ajuns în același loc. Unul dintre ei a fost nevoit să se predea, în timp ce restul grupului a reușit să ajungă la malul unui sat sârbesc, dar cu hainele rupte și epuizați. „M-am trezit la mal că am dat drumul la hainele mai bune și am ajuns în salopete pe malul sârbesc. Am umblat trei săptămâni cu un ciorap albastru și unul alb”, își amintește Ghiță cu o tristețe care nu se poate exprima în cuvinte.
Tortura și umilința în mâinile grănicerilor iugoslavi
Libertatea lor a fost scurtă. Au fost prinși de Miliția iugoslavă și duși la o închisoare din apropiere de Belgrad, unde au fost tratați cu brutalitate. „Am fost la muncă toată ziua, fără gardian, și am lucrat plătind cu dinari sârbești. Apoi, am ajuns la un lagăr cu un regim mai sever, unde am stat aproape trei săptămâni. Când am fost trimiși înapoi în România, nu știam ce ne așteaptă acasă”, povestește Ghiță. Arestați de grăniceri pe malul sârbesc, au fost transportați într-un autobuz, legați cu cătușele de scaune și bătuți de mai multe ori. Călătoria lor de întoarcere a fost marcată de umilință și frică.
La granița dintre Iugoslavia și România, lucrurile nu s-au îmbunătățit. „Am fost luați de la autobuz și percheziționați. Nu aveam nimic la noi, doar ceea ce aveam pe noi, dar nimeni nu a ajuns acasă cu vreo amintire bună. Au aruncat banii pe geam, pentru că pedeapsa pentru deținerea ilegală de valută era mai mare decât cea pentru trecerea ilegală a frontierei”, povestește el despre momentul în care și-au dat seama că visul lor de libertate s-a sfârșit.
Întors în România, Ghiță Mafteian a fost condamnat la opt luni de închisoare, fiind bătuți și supuși unui regim sever. Chiar și după eliberarea sa, rănile fizice și psihice ale acelei perioade l-au marcat profund. „Mi-au lăsat cicatrici pe suflet. Bătăile de la grăniceri nu le pot uita”, a spus bărbatul.
