Povestea tragică a Irinei Glibko, răpusă de cancer la 34 de ani. Părinții ei au sfârșit la aceeași vârstă
Moartea handbalistei ucrainene, Irina Glibko, a întristat peste măsură lumea sportului românesc și a lăsat un gol imens în sufletele coechipierelor ei de la SCM Râmnicu Vâlcea. Sportiva era o luptătoare, învinsese o dată cancerul la 30 de ani și revenise pe teren cu o dorință și o forță excepționale. Nu îi stătea nimic în cale pentru a fi extraordinară pe teren, pentru a-și face cele mai frumoase planuri de viitor. Când medicii îi mai dăduseră doar câteva zile de viață, Irina le spunea prietenelor ei din echipă ca va fi bine și vor pleca într-o vacanță în Zakintos.
„Nu a vrut să-i plângem de milă”
Coechipierele de la SCM Râmnicu Vâlcea i-au stat alături până în ultima clipă, la spitalul din Cluj unde era internată.
„Nu a vrut să-i plângem de milă, nu ne-a lăsat să suferim. O luptătoare și o fată care a iubit viața mai mult ca orice pe lume”, au spus colegele ei handabaliste despre Irina, potrivit We Love Sport.
Drama Irinei Glibko a început la 30 de ani când a fost diagnosticată cu boala necruțătoare. A luptat pentru viață cu toată forța și a reușit atunci să o învingă.
Chiar și între tratamentele interminabile, Irina își găsea forța să vină la sală, la meciuri, la antrenamente. Handbalul, colegele, echipa era totul pentru ea.
În sezonul 2022-2023, după ce învinsese boala, a făcut poate cel mai bun sezon al ei. A marcat pentru SCM Rm. Vâlcea 190 de goluri în Liga Florilor și a fost a doua marcatoare a campionatului.
A fost desemnată „cea mai valoroasă străină” din Liga Națională. Străina care adunase 11 sezoane neîntrerupte în România, notează sursa citată.
Dar boala a revenit mai puternic. Puterile i-au secat, mușchii și tot corpul au început să o doară. Dar ea nu s-a plâns nimănui.
„A venit la noi și ne spunea că vrea să joace. Că își va reveni. Deși știam de la doctori că nu va mai putea, am semnat contract cu ea. Am stabilit ca pe viață, atât cât va mai trăi, Irina să aibă angajament cu SCM Rm. Vâlcea”, a dezvăluit Florin Verigeanu, președintele SCM Rm. Vâlcea.
Ultimele clipe de viață ale Irinei
Cristina Florica, Dana Marin, Asma Elghaoui, Raluca Băcăoanu erau prietenele ei cele mai bune și nedespărțite. I-au fost alături și în ultimele ei clipe de viață.
„Acum două zile am fost la ea la spital, împreună cu Dana, cu Asma, cu Raluca Kelemen. S-a dus pe picioarele ei la baie. Am povestit despre handbal, ne-am adus aminte de vremurile noastre cele mai bune. Apoi, după doar o zi, starea ei s-a agravat atât de mult că nu mai putea bea nici apă. Și astăzi (28 august), pe la 15 și ceva, a murit! Off, Doamne”, a povestit Cristina printre lacrimi.
Ultimele dorințe ale Irinei: să meargă acasă în Odessa și în Zakyntos
Pe patul de spital, când boala o măcina fără milă, Irina nu a vorbit niciodată despre o „ultimă dorință”. Era încrezătoare că va învinge și de data aceasta.
Le-a vorbit însă pretenelor ei de ce și-ar dori, iar acestea au rămas ca ultime dorințe ale Irinei.
„M-a întrebat ce părere am, că ar vrea să se ducă acasă, să vadă apartamentul din Odessa. I-am spus că e o idee excelentă. Și chiar a fost acasă, în Ucraina. S-a întors fericită”, spune Cristina.
„Eu și fetele am vorbit de multe ori, ne-am dus hotărâte la ea să o întrebăm ceva de genul, care ar fi ultimele ei dorințe. Dar când ajungeam la ea, invariabil, ea ne spunea că va învinge boala, că abia așteaptă să se întoarcă pe teren și că vrea să mergem toate într-o vacanță, în Zakyntos! Nu a mai apucat săracă”, spune Cristina plângând.
Irina Glibka era orfană de mică, părinții ei au sfârșit la aceeași vârstă
Irina a răzbit singură în viață, iar copilăria ei a fost marcată de o mare tragedie. Amândoi părinții au murit când abia trecuseră de 30 de ani.
Mama ei, a fost răpusă tot de o boală necruțătoare, iar tatăl ei a sfârșit într-un accident rutier.
Irina și sora ei mai mică cu doi ani „s-au crescut una pe cealaltă”.
„Are o soră mai mica decât ea cu doi ani. S-au crescut una pe alta. O știu de mica”, a povestit și Irina Șuțka, o altă ucraineancă stabilită în România, care a jucat cu Irina în naționala Ucrainei.
Irina a știut când boala a revenit, dar nu a vrut să spună nimănui. Găsea tot felul de scuze când nu se simțea bine.
„Ne spunea că ba e o răceală, ba e o accidentare la genunchi, în perioada cât a lipsit. Nu-și dorea să se afle. Îmi pare rău de ea, sărăcuța, nu ar fi meritat soarta asta”, a mai spus Irina Șuțka și ea foarte afectată de tragedie.
Scrisoarea
Raluca Băcăoanu, o altă coechipieră și bună prietenă a Irinei, a scris o scrisoare tulburătoare după moartea ei.
”Din păcate ai trecut în neființă, după clipele grele pe care de cele mai multe ori numai tu le-ai știut! Nu am văzut pe nimeni, niciodată, să fie așa de puternică, cum ești tu. În nicio secundă nu ai lăsat să se simtă durerea și tot timpul ai crezut că vei fi bine, chiar și în ultima secundă. Doamne și câtă tărie! Ești exemplu de putere, dăruire și iubire pentru tot ce ai făcut pentru handbal până în ultima zi. Ești în sufletul meu și al tuturor celor care te iubim și suntem mulți, să știi! Îmi pare rău că acum vei vedea asta de acolo, de Sus, din Ceruri. Știu că mereu ai simțit că oamenii te iubesc, însă acum ai să rămâi uimită când ai să vezi câți suntem!
Nu mă părăsi de tot, te aștept în vise să vorbim, să povestim despre toate tîmpeniile mele care de multe ori te făceau să zâmbești și să-mi spui: `Haide, Băcă`”, sunt cuvintele pline de tristețe ale Ralucăi Băcăoanu.”
