Principesa Margareta devine Regină a României. Ce atribuţii va avea

Principesa Margareta devine Regină a României. Ce atribuţii va avea

Ultima actualizare:

    Principesa Margareta va fi de acum Regina Margareta
Principesa Margareta va fi de acum Regina Margareta

La o zi de la trecerea în neființă a Regelui Mihai I, Casa Regală a făcut un anunț oficial: Principesa Margareta devine regina Margareta, potrivit Statutului Casei Regale care a fost modificat la mijlocul anilor 2000. Noul apelativ va fi Majestatea Sa.

Înainte de moartea regelui Mihai, Casa Regală a prezentat componența Casei Regale și linia de succesiune în condițiile în care nepotul regelui Mihai I, principele Nicolae, a fost exclus de la succesiunea la tron. Principesa Margareta este prima în ordinea de succesiune, fiind urmată de Principesa Elena, Elisabeta Karina de Roumanie (fiica principesei Elena), principesa Sofia a României şi principesa Maria a României. Doar șeful Casei Regale a României este cel care poate modifica linia de succesiune, potrivit statutului Casei Regale. În acest moment, principesei Margareta îi revine titlul de regină, dar și de Șef al Casei Regale, potrivit digi24.

Consortul Principesei Margareta, fostul actor Radu Duda, va primi titlul de „Alteţa Sa Regală Principele Consort al României“. Potrivit actului normativ, reprezentanții Casei Regale urmează să aibă mai multe beneficii din partea statului, printre care să locuiască în următorii 49 de ani în Palatul Palatul Elisabeta şi să aibă posibilitatea de a angaja 20 de persoane. Viitoarea regină este obligată să trimită în fiecare an un raport de activitate al Casei Regale către Parlament. Principesa Margareta va decide dacă va folosi sau nu titlul care i-a revenit în urma decesului regelui Mihai I.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
frica de întuneric
zahar cubic alb si brun fotolia 11940531 subscription l jpg jpeg
Cum influențează vremea eficiența unui sistem de panouri solare pentru apă caldă jpg
daniel aeroport napoli jpg
frigidere jpg
Regele Charles  foto   profimedia 1067438262 jpg
copaci cazuti bucuresti jpg
866502842 1549946170486973 8388517660414659543 n jfif
image
image