Prof. Cristian Apetrei: „Virusul se transmite în școli ca la nebuni”

Ultima actualizare:

Școlile și grădinițele sunt, mai nou, locurile preferate ale coronavirusului. Aproape 27.000 de copii și 7.307 angajați din învățământ sunt în acest moment confirmați pozitiv. Infectările continuă într-un ritm accelerat, spre nepăsarea autorităților, care au decis să condiționeze trecerea în online de gradul de ocupare a paturilor în spitale. Mulți medici consideră această măsură „cel mai mare nonsens din politica sanitară”.

image

Potrivit ultimelor date anunțate vineri de Ministerul Educației, la nivel național sunt 108 unități de învățământ și 3.576 de clase/grupe care funcționează în sistem online, după ce elevii și profesorii s-au infectat pe capete în ultimele 7 zile. Este și cazul Colegiului „I.L Caragiale” din Capitală, care acum se pregătește să-și reia activitatea fizică. Pentru cât timp... nu se știe. „Reglementările, așa cum sunt ele acum, prevăd că  dacă sunt 3 cazuri pozitive într-un interval de 7 zile, într-o clasă, acea clasă trece în online. Teama mea este că dacă se vor păstra aceste reglementări, peste o săptămână  mai mult ca sigur vom fi din nou în online”, a declarat la Digi24 directoarea școlii, Andreea Bondea. Pe lângă acest aspect, reamintim că din 17 ianuarie 2022, la nivel național, criteriul privind desfășurarea cursurilor cu prezență fizică depinde de gradul de ocupare a paturilor COVID. Dacă acestea sunt ocupate în proporție de sub 75%, într-un județ, cursurile se țin cu prezență fizică. 

Prof. Cristian Apetrei
Prof. Cristian Apetrei

„Decizia menținerii școlilor deschise n-are nicio treabă cu ocuparea spitalelor. O astfel de asociere e o mare prostie, mai ales în timp de Omicron, când virusul se transmite în școli ca la nebuni. Vă spun sincer că de vreo două săptămâni testez copilul zilnic, chiar și de două ori pe zi, atât de mulți contacți pozitivi are”, spune Cristian Apetrei, profesor de boli infecțioase la Universitatea din Pittsburgh, SUA. E de părere că funcționarea fizică a școlilor ar trebui să depindă de ratele de vaccinare, de aerisirea încăperilor, de reducerea efectivelor claselor, purtarea corectă a măștilor, precum și de screeningul la intrarea în școală.

De aceeași părere este și medicul de terapie intensivă Radu Țincu: „Un caz pozitiv într-o colectivitate școlară va transmite virusul la aproape 70-80% din clasa respectivă. Ce legătură au paturile de ATI cu deschiderea școlilor? Este unul dintre cele mai mari nonsensuri din politica sanitară. Nu există nicio corelație între numărul de paturi și numărul de infectări din școlile României”. Medicul timișorean Octavian Jurma este și mai supărat, după ce fiul lui s-a infectat la școală, săptămâna trecută. „Guvernul a refuzat să ne permită să ne retragem copiii în fața valului de infectări, astfel încât să facă școală online, sănătoși, de acasă. Prin urmare, îi trimite infectați acasă, astfel încât să facă școală online bolnavi de acasă. Găsiți voi logica prin care online bolnav e mai bine decât online sănătos. Probabilitatea ca un copil care merge la școală în mediul urban să se infecteze e de 100% în două săptămâni după ce se depășește incidența de 6 la mie. Dar trebuie să se interneze suficient de mulți adulți în spitale pentru a justifica renunțarea la infectarea copiilor”, a scris dr. Octavian Jurma pe Facebook.

Sorin Cîmpeanu: „Clujul va intra în online”

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se apără și spune că decizia a fost luată de Ministerul Sănătății. Totuși, nu înțelege unde e problema. „În primul semestru, funcționarea depindea de incidența din localitate și spuneau că nu are nicio legătură. Apoi, la fel, că nu are legătură cu rata de vaccinare a personalului din învățământ. Acum înțeleg că nu e bine nici cu legătura cu paturile destinate pacienților COVID”. A recunoscut, însă, că „urmează două săptămâni grele pentru toată lumea”, iar cea mai gravă situație e în județul Cluj. „Acolo avem cea mai mare rată de ocupare a paturilor din spitale, iar dacă se păstrează acest trend de creștere, Clujul va intra cu siguranță de săptămâna aceasta în online cu toate școlile și grădinițele”.

Gabriela Firea a făcut iar COVID. L-a luat de la copii

Gabriela Firea, soțul și copiii sunt acum acasă, în izolare
Gabriela Firea, soțul și copiii sunt acum acasă, în izolare

Ministrul Familiei și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a anunțat că ea și soțul ei, Florin Pandele, au din nou COVID. „De data aceasta e de la copii. E peste tot, oricum. Se răspândește ca focul. Ei sunt deja negativi, dar, între timp, ne-am pozitivat noi. Au trecut deja câteva zile de boală, suntem binișor, ceva simptome în plus la Omicron, față de Delta de acum 3 luni”, a scris Firea duminică seara pe Facebook, optimistă că vor trece repede zilele de izolare care au mai rămas.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net