S-a aflat! Care este adevăratul nume al Prefericitului Daniel și ce salariu are

Prefericitul Daniel, patriahul Bisericii Ortodoxe Române, este, fără nicio urmă de îndoială, una dintre cele mai controversate fețe bisericești în România. Totuși, puțini sunt cei care știu care este numele lui real sau ce salariu are.

Patriarhul Daniel este un personaj foarte controversat / foto: Patriahia Română
Patriarhul Daniel este un personaj foarte controversat / foto: Patriahia Română

Pe numele său real, Dan Ilie Ciobotea, Patriahul Daniel a fost înscăunat pe 30 septembrie 2007. El a fost student la „Institutul Teologic Universitar” din Sibiu (1970-1974), unde a obținut Diploma de licență în teologie (Noul Testament).

După facultate, Patriahul Daniel a făcut doctoratul la „Institutul Teologic Universitar din București”, după care, și-a continuat studiile la „Facultatea de Teologie Protestantă” a Universității de Științe Umane din Strasbourg” (Franța), iar vreme de doi ani a studiat la „Universitatea Albert Ludwig”

În 1980, actualul Patriarh, a fost lector la „Institul Ecumenic” de la Bossey, Elveția, iar între anii 1986-1988 a fost și director adjunct al Institutului. S-a remarcat, din punct de vedere academic, și la Geneva și Fribourg, Elveția, unde a fost cadru didactic asociat, potrivit site-ului oficial al Patriarhiei Române.

Câți bani câștigă, de fapt, Patriahul Daniel

Unul dintre cele mai controversate subiectele legate de șeful Bisercii Române are legătură cu salariul, fiind vehiculate sume imense de bani.

Începând cu ianuarie 2019, potrivit datelor oficiale, a beneficiat de majorarea salariului minim pe economie, venitul lui ajungând la 23.920 lei pe lună, adică aproximativ 240 milioane de lei vechi. În 2018, salariul Patriarhului era de 16.600 de lei, egal cu cel al președintelui Senatului României.

Totuși, este important de precizat că fiecare funcție din BOR este plătită diferit. Așadar, unii reprezentanți ai Bisericii, care se bucură de poziții înalte, pot lua și peste 8.000 de lei lunar. De exemplu, un episcop poate câștiga peste 5.000 de lei, un mitropolit 7.500 de lei, iar un Patriarh poate ajunge la mult peste 8.000 de lei.

Dar, un preot „fără experiență” nu este așa de bine plătit. El încasează un salariu lunar net sub 2.000 de lei. În general, salariile de bază sunt cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, la care se adaugă și binecunoscutele donații de la enoriași.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net