Satul din România unde se va construi cel mai înalt pod suspendat din Europa. Primarul vrea să atragă un număr cât mai mare de turiști

Într-un sătuc din România se va ridica cel mai înalt pod suspendat din Europa. Proiectul a fost deja înaintat la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest în cadrul programului de turism rural. Potrivit primarului comunei, scopul proiectului este de a atrage un număr cât mai mare de turiști în zona respectivă.

Sătucul din România în care se va ridica cel mai înalt pod din Europa / foto: Facebook
Sătucul din România în care se va ridica cel mai înalt pod din Europa / foto: Facebook

În România urmează să fie construit cel mai înalt pod suspendat din Europa. Anunțul a fost făcut de către primarul comunei, iar scopul este de a aduce cât mai mulți turiști în zona respectivă. Mai exact, este vorba despre comuna Parva din Bistrița Năsăud.

„Pe 29 aprilie, am depus cu succes un proiect la care am ținut foarte mult să găsim o linie de finanțare încă din 2020. Astfel, am reușit să depunem un proiect care trece de granițele României și se pare că va fi cel mai înalt pod suspendat din Europa.

Italia a inaugurat recent un pod desemnat ca fiind cel mai înalt suspendat din Europa, având o înălțime de 175m, în timp ce al nostru se ridică aproape la 200m. Ne rugăm ca să trecem cu bine eligibilitatea și să semnăm contractul de finanțare. Să fie cu ajutorul Domnului!”, a scris Ioan Strugari, primarul comunei Parva, pe pagina sa personală de Facebook.

Astfel, potrivit lui, la finalul acestei luni se va ști dacă proiectul este sau nu aprobat. Suma cerută pentru acest proiect este de 6 milioane de euro, cu o cofinanțare de 2%, adică 120.000 de euro.

„Suma pe care o solicităm este de 6 milioane de euro”

Suma pe care o solicităm este de 6 milioane de euro cu o cofinanțare de 2% (120.000 de euro). Este o linie de finanțare deschisă de Agenția de Dezvoltare Nord-Vest, bani puțini, competiție mare, dar am depus cu succes fiindcă s-a luat în calcul și criteriul vitezei cu care au fost încărcate proiectele, iar noi suntem pe locul doi.

Dacă primim finanțare, și eu așa sper, vom avea de făcut o construcție destul de complicată în preajma satului. O astfel de punte, construită într-un sat din Germania, a atras într-un an 500.000 de turiști. Eu nu cred în astfel de minuni, dar fiind unică în România, eu sper că vom atrage 100.000 de turiști. Parva are potențial să primească turiști fiindcă sunt multe case cu etaj goale. Copiii sunt plecați în străinătate, au bani, acasă stau doar părinții, când vor ști că le pot transforma în pensiuni, situația va fi alta.

Proiectul acesta are însă puterea de a deschide zona turistică de aici până la Cluj. Ai venit cu avionul la Cluj, te-ai urcat în autocar, ai vizitat zona, te-ai dus mai departe. Cel puțin județul Bistrița-Năsăud se poate dezvolta prin acest proiect”, a spus primarul din Parva, pentru timponline.ro.

Unde se află, în prezent, cel mai înalt pod suspendat din Europa

În prezent, cel mai înalt pod suspendat din Europa este în Italia și se află la o înălţime de 175 de metri. Italienii au dat în folosinţă podul la începutul lunii aprilie. Dacă proiectul primarului comunei Parva va primi undă verde, cel din județul Bistrița-Năsăud se va ridica la o înălţime de 200 de metri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net