Se majorează impozitul la contribuții sociale. Iată cine va avea parte de o pensie mai mare!
Guvernanții vor să-i oblige pe angajatori să renunțe la fel și fel de tertipuri și să le plătească salariaților contribuții decente. Astfel că cei care-și remunerează salariații cu bani puțini, vor achita dări majorate la stat.
Vizați sunt angajatorii care le oferă salariaților lefuri sub salariul minim pe economie, 1.450 de lei, și sunt încadrați cu un contract de muncă cu timp parțial de lucru sau cu plata în acord.
În cazul lor, constribuția la pensie va fi majorată de luna viitoare la 25%, iar la sănătate la 10%.
În mod normal, contribuția individuală este de 10,5%, respectiv 5,5% din salariu.
Vor să descurajeze munca ”la gri”
Potrivit proiectului de ordonanță a Guvernului, măsura ar avea drept scop descurajarea angajărilor cu timp parțial pentru a plăti statului taxe mai mici.
De asemenea, aceștia fac referire și la eliminarea muncii „la gri”.
„Măsura are ca scop descurajarea angajatorilor care, în încercarea de a reduce sarcina fiscală, încheie contracte de muncă cu timp parțial în situații în care activitatea desfășurată ar presupune un program normal de muncă. Astfel, angajatorul datorează contribuții sociale utilizând o bază de calcul diminuată față de cea reală. Totodată, prin măsura propusă se elimină și inechitățile existente față de angajatorii care încheie în mod corect contracte individuale de muncă cu timp normal și asigură angajaților proprii salariul minim brut pe țară”, arată nota de fundamentare a proiectului de ordonanță.
Patronii sunt nemulțumiți
Principala consecință a obligației de a achita CAS și CASS la nivelul salariului minim brut pentru angajații care câștigă sub 1.450 de lei pe lună va fi majorarea costurilor salariale ale firmelor, iar patronii se arată nemulțumiți.
„Pentru mediul de business, aceste modificări vor afecta în mod negativ atât pe acei angajatori care până acum au ales varianta eludării prevederilor legale prin încadrarea angajaților în muncă cu timp parțial de lucru și la un nivel al salariului sub cel minim în unicul scop de reducere a costurilor cu contribuțiile de asigurări sociale, dar și pe acei angajatori care cu bună-credință au angajat personal cu timp parțial de lucru, cu toții urmând să achite CAS și CASS prin raportare la nivelul salariului minim pe economie”, a precizat, Bogdan Ilie, partener la Nicolescu Attorneys at Law, pentru AvocatNet.ro.
Excepțiile de la regulă
Există însă și excepții de la regulă pentru care angajatorii nu vor fi obligați să raporteze contribuțiile la salariul minim pe economie.
Și este vorba despre:
- cei care realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, dintre care unul este cu normă întreagă, iar baza lunară de calcul al acestuia este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară;
- elevii sau studenții, cu vârsta de până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare;
- ucenicii de până la 18 de ani;
- persoanele cu dizabilități cărora prin lege li se recunoaște posibilitatea de a lucra sub opt ore pe zi;
- pensionarii pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii, cu excepția pensionarilor care beneficiază de pensii în baza unor legi speciale, precum și a celor care cumulează pensia din sistemul public de pensii cu orice altă pensie stabilită într-un sistem de pensii neintegrat sistemului public de pensii.
Salariații nu vor merge al ANAF
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că nu se pune problema ca cetățenii să meargă la ANAF să-și plătească singuri contribuțiile la pensii și sănătate și că vor rămâne tot în sarcina angajatorului.
Totodată, a adăugat că sumele vor fi mai mari. De exemplu, pentru perioada august - decembrie 2017 se estimează un plus în încasări de 190 de milioane de lei de la 370.000 de salariați.