„Șoseaua dintre nori” împlinește azi 50 de ani. Ceaușescu a refuzat ca drumul să-i poarte numele. Imagini de colecție
Pe 20 septembrie 1974 a fost inaugurat cel mai spectaculos drum din România: Transfăgărășanul. I se mai spunea poetic „Șoseaua dintre nori”. Doar patru ani au durat lucrările la această capodoperă rutieră săpată în munți. Se spune că 80 de muncitori și-au pierdut viața în timpul lucrărilor desfășurate în condiții extrem de periculoase. Azi se împlinesc 50 de ani de când România se mândrește cu Transfăgărășan.
Cum a apărut Transfăgărășan
La început au fost trei ani de studiu. Apoi, au început lucrările. Condițiile erau extrem de dure și se lucra indiferent de condițiile meteo.
„Dacă a nins, dacă a plouat, dacă a dat lapoviţă sau grindină, dacă a fost ger, munca a continuat ca şi pe vreme bună: cei de la înaintări s-au căţărat pe ţancuri legându-se cu coarde de vreun brad şi acolo unde nu mai erau brazi de-un colţ de stâncă: au săpat găuri adânci cu ranga şi cu târnăcopul, au cărat explozibilul, au dat foc fitilelor detonante şi numai ei ştiu cum s-au grăbit spre adăposturi; buldozeriştii au împins vagoane de rocă, conducându-şi maşinile la înălţimile la care zboară avioanele, pe acolo pe unde nu trecuse picior de om, drum tăiat în stâncă la marginea unor adâncimi de zeci şi de sute de metri (...).'', scria „Scânteia'' la data de 17 iunie 1971, transmite Agerpres.
Patru ani au durat lucrările la care au participat mii și mii de oameni: muncitori, geniști, ingineri, alpiniști, vânători de munte. Mobilizarea era excepțională.
„Au lucrat mii de oameni (...) militarii forţelor armate, unităţi de genişti (...) mii de muncitori, mineri, tehnicieni, ingineri şi proiectanţi de la unităţile Ministerelor Energiei Electrice, Transporturilor şi Telecomunicaţiilor'', potrivit relatărilor presei de la acea vreme (''România Liberă'', 21 septembrie 1974), citează aceeași sursă.
„Mi-a venit să plâng”
Lucrările au presupus pătrunderea în zone în care nici animalele sălbatice nu ajunseseră. Dar muncitorii români, inginerii și specialiștii în construcții și nu numai nu aveau voie să nu găsească soluții în fața lui Nicolae Ceaușescu.
„Proiectarea s-a făcut, practic, în multe etape, din aproape în aproape, străbătând cu pasul fiecare metru, iar acolo unde acest lucru nu era posibil - şi au fost nenumărate asemenea locuri, mai ales pe versantul nordic, pe unde nu erau poteci şi pe care nimeni, niciodată, nici măcar sălbăticiunile munţilor nu le străbătuseră - acolo au fost chemaţi în ajutor alpiniştii şi vânătorii de munte care au făcut măsurătorile agăţaţi în frânghii, suspendaţi deasupra marilor prăpăstii”, scria Scânteia.
Negotei Gheorghe, unul din militarii care participaseră la lucrări, dezvăluia la un an de la ianugurare, 1971: „Mi-a venit să plâng când am văzut condiţiile foarte grele”.
Construcția Transfăgărășanului, o muncă de sisif
Presa vremurilor detalia ce a însemnat construcția drumului prin munte.
„La realizarea celor peste 90 de kilometri de şosea, au fost făcute cca 4 milioane mc de derocări şi terasamente, peste 290 mii mc de zidărie, peste 830 de lucrări transversale, din care 28 poduri şi viaducte în beton şi fier, 550 de podeţe, 80 km de parapeţi precum şi un tunel rutier în lungime de aproape un kilometru care străpunge masivul muntos între vârfurile Negoiu şi Moldoveanu.'' (''România Liberă'', 21 septembrie 1974)
Ceaușescu nu a vrut ca șoseaua să îi poarte numele
Înainte de inaugurare, se spune că toate tiparnițele din țară erau pregătire să titreaze numele șoselei „Nicolae Ceaușescu”.
Surpriză însă, dictatorul nu a vrut. Momentul a fost povestit 20 de ani mai târziu de unul din cei care au coordonat uriașul șantier.
„Ceauşescu mi s-a părut cinstit. De unde concluzia? Înainte de inaugurare s-a făcut tam-tam ca drumul să-i poarte numele. Am fost de faţă, chiar la intrarea în tunel, când au năvălit pe el toţi ziarişti care-l rugau să accepte ca Transfăgărăşanul să-i poarte numele... Că în Bucureşti toate tiparniţele sunt pregătite cu acest nume... Ceauşeas ca a intervenit şi ea: « Hai, Nicule, acceptă! O să dea bine în stăinătate!». El a dat din mână negativ: «Nu sunt io cel care trebuie să încalce hotărârile Biroului Politic Executiv! Nu, nu şi nu!»", povestea după Revoluție generalul Nicolae Mazilu.
