Suspendarea președintelui, vechiul și noul refren stupid al politicienilor români

Ultima actualizare:

    Klaus Iohannis și Traian Băsescu, doi președinți cu destine și viziuni diferite, care ar putea avea în cele din urmă mai multe lucruri în comun decât își închipuiefoto: Mediafax
Klaus Iohannis și Traian Băsescu, doi președinți cu destine și viziuni diferite, care ar putea avea în cele din urmă mai multe lucruri în comun decât își închipuiefoto: Mediafax

De nouă luni de zile lumea politică românească tatonează, e drept la început timid, apoi parcă mai apăsat, ideea de a apela iar la articolul 95 din Constituție, cel care vorbește despre modul și motivele pentru care un președinte în exercițiu poate fi suspendat din funcție.

În septembrie 2015 Partidul România Unită, condus de controversatul deputat Bogdan Diaconu, îi cerea președintelui Klaus Iohannis să declanșeze un referendum pe tema primirii de către România a cotei de imigranți stabilită de liderii de la Bruxelles, amenințându-l că, în caz contrar, va fi suspendat din funcție.

Scrisoarea semnată de Bogdan Diaconu a avut până azi doar un singur efect vizibile: Bogdan Diaconu a fost șters de pe lista de protocol a celor de la Cotroceni.

Presa a relatat la unison gestul Președinției de a-i retrage invitația lui Bogdan Diaconu la petrecerea organizată de Ziua Europei, la 9 mai 2016, un veritabil gest de umilire totuși a unui parlamentar român. Dar în politica românească ranchiuna și prostia merg mână în mână de cele mai multe ori!

Altfel, primii imigranți au ajuns déjà în România și sunt cazați la Galați, în timp ce presa străină relatează la unison că imigranții nici nu vor să audă de o cazare în Rămânia sau Bulgaria…

De două luni politicenii, nu doar cei ce au probleme cu Justiția, vorbesc constant despre această chestiune

A mai trecut vremea și în aprilie 2016 Liviu Dragnea, șeful PSD, a ieșit supărat pe un post de televiziune rățoindu-se la același Klaus Iohannis.

Ce se întâmplase? După condamnarea lui Liviu Dragnea în Dosarul „Referendumul”, cel născut în urma ultimei suspendări suferite de fostul președinte Traian Băsescu în iulie 2012, Iohannis și-a permis să-l sune pe șeful celui mai important partid politic din România și să-i ceară să demisioneze de la conducerea PSD.

În replică, Liviu Dragnea a șuierat că el nu i-a cerut demisia președintelui, dar a lăsat să se înțeleagă că acest scenariu ar putea fi oricând o soluție dacă șeful statului se mai amestecă în ciorba altuia. Care ciorbă a început însă la finele lunii mai, cu circa două săptămâni înaintea alegerilor locale din 5 iunie, să dea în clocot.

Primii care au început să strige ca din gură de șarpe despre noul scenariu apocaliptic ce ne amenință au fost liberalii, partidul care l-a propulsat la Președinție în noiembrie 2014 pe Klaus Iohannis. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat foarte sigură pe sine că are informaţii că liderii PSD pregătesc suspendarea preşedintelui Iohannis din funcţie, arătând că nu o dată acest lucru s-a discutat pe culoarele Parlamentului de către social-democraţi.

Iar de aici fandacsia a luat proporții: Iohannis e amenințat și o dată cu el, democrația românească, rămasă perfect originală la mai bine de un sfert de veac de la căderea comunismului.  

”Dacă până mai ieri nu se punea problema unor schimbări la Camera Deputaţilor, surpriză, a avansat inclusiv data de 7 iunie pentru schimbarea şefului Camerei Deputaţilor. Chiar dacă PSD neagă cu vehemenţă că nu au discutat scenariul suspendării preşedintelui, este unul dintre paşii la care nu doar s-au gândit, ci îl au în vedere. De ce? Pentru că domniile lor pun din păcate interesul personal, situaţia pe care o au cu justiţia, deasupra ideii de stabilitate politică, socială, în România”, a afirmat copreşedintele PNL.

Alina Gorghiu a continuat aceeași lecție: ”Veţi vedea că scenariul meu devine realitate, de aceea apelul meu este unul foarte serios: ori ne unim şi facem în aşa fel încât concepţia despre justiţie pe care PNL şi alţii din societatea civilă o au să fie cea predominantă, ori, dacă nu, cei de la PSD, ALDE şi toţi cei cu probleme vor face ceea ce şi-au pus în gând şi vor derula planul. Nu suntem deloc departe de reluarea scenariului legii amnistiei şi graţierii”.

La rândul ei, Raluca Turcan, vicepreședinte PNL, a decis că trebuie și ea țină isonul partidului și a trimis presei o scrisoare deschisă prin care îi acuză pe liderii politici din PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, care au probleme serioase cu Justiția în prezent, că  „pun funcțiile și privilegiile lor mai presus de beneficiul românilor”.

Pățitul Traian Băsescu a intrat și el în horă

În poveste a simțit nevoia să intervină și predecesorul lui Klaus Iohannis, Traian Băsecu, cel care a fost suspendat în fiecare din cele două mandate ale sale la Cotroceni, în aprilie 2007, respectiv iulie 2012.

În opinia lui  Traian Băsescu o suspendare a preşedintelui ar fi ”o prostie”, ”un optuzism fără limite”, susţinând că nu crede că în România se va mai întâmpla vreodată aşa ceva, pentru că, ”uşor, uşor”, partidele încep să înţeleagă rolul şefului statului în momente de criză.

”Este o prostie suspendarea preşedintelui. Uitaţi-vă la Francois Hollande pe care îl ştiu foarte bine. A ajuns repede, într-un an şi ceva la 16% de la 51% cu cât a fost votat. Preşedinţii nu se suspendă din funcţie după sondaje. Preşedinţii au mandate şi nu poţi să profiţi de faptul că un preşedinte, prin atitudinea lui, generează pierdere de popularitate şi să îl suspenzi. Spre exemplu, Hollande e nepopular pentru că vrea să introducă reforma pieţei forţei de munca pe care Boc, Slavă Domnului, a făcut-o. Toate sindicatele sunt împotrivă şi aşa ar putea şi ei să îl suspende pe Hollande. Nu veţi găsi însă în Franţa partide care să spună «hai să îl suspendăm pentru că este nepopular». Aşa si cu preşedinţii României. Ei au un mandate de cinci ani pe care trebuie să şi le ducă şi tocmai siguranţa mandatului de preşedinte trebuie să îi permită să vorbească despre lucrurile ce trebuie făcute atunci când sunt neplăcute”, a spus fostul şef al statului.

Băsescu a mai afirmat că preşedintele este garantul stabilităţii unui stat şi că uşor, uşor lucrurile încep să fie înţelese şi de clasa politică de la noi din ţară.

Cel care pare cel mai senin în poveste pare a fi liderul PSD, Liviu Dragnea, cel care aflat în plină campanie electorală prin țară, a anunțat la Bistriţa Năsăud, că preşedintele Klaus Iohannis poate să stea liniştit, pentru că nu există ”în planul” partidului suspendarea şefului statului. El a adăugat însă că Guvernul nu poate să stea ”la fel de liniştit”, pentru că ”guvernează din ce în ce mai rău”.

Ce cred însă analiștii politici de la noi și de aiurea?

Analiștii politici nu cred că Klaus Iohannis va suporta același tratament ca și Traian Băsescu.Nici cei români, nici cei străini. Există însă și un mic amănunt care ar trebui să-i dea de gândit principalului locatar al Cotroceniului.

Scriitorul și jurnalistul American Robert D. Kaplan, inclus de două ori în „Top 100 Global Finkers” de către prestigioasa revistă „Foreign Policy” și în plus un bun cunoscător al realităților românești, a declarat recent la București că în opinia sa președintele Klaus Iohannis „nu a lăsat o impresie solidă” fiind  „încă invizibil”, deși au trecut aproape 18 luni de la începerea mandatului său. În opinia sa, citată de www.hotnews.ro, „…dacă președintele actual nu proiectează putere și personalitate atât în țară cât și în capitale precum Washington sau Bruxelles, aceasta e din cauză că echipa sa încă nu se ridică la nivelul necesar”.    

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net