UE introduce un nou regulament pentru platforme digitale. În România, OUG care ar reglementa domeniul şi ar înlătura monopolul taximetriştilor întârzie

UE introduce un nou regulament pentru platforme digitale. În România, OUG care ar reglementa domeniul şi ar înlătura monopolul taximetriştilor întârzie

Ultima actualizare:

Un nou regulament dedicat funcţionării platformelor digitale, inclusiv de transport alternativ, a trecut de Consiliul Uniunii Europene şi urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii zilele acestea, la doar două luni de la aprobarea în Parlamentul European.

Regulamentul care susţine dezvoltarea pieţei unice digitale printr-un set de reguli pentru comercianţii care vând produse şi servicii online prin intermediul pieţelor de comerţ electronic, hotelurile care utilizează platforme de rezervare a cazării sau dezvoltatorii de aplicaţii cum sunt şi cele de mobilitate urbană, va intra în vigoare chiar de anul viitor. 

În schimb, în România, aprobarea unei legislaţii dedicate aplicaţiilor de transport alternativ trenează de mai bine de un an, în condiţiile în care, la nivel european, sunt deja 17 state care reglementează acest tip de serviciu. În ultimele zile, reprezentanţii guvernului, transportatorii clasici şi reprezentanţii serviciilor de ridesharing au avut discuţii intense cu privire la ordonanţa de urgenţă pentru reglementarea acestui tip de servicii de transport alternativ. După mai multe săptămâni de amânări, executivul ar fi trebuit să supună această ordonanţă aprobării Guvernul, chiar în această săptămână. 

Nu s-a întâmplat acest lucru chiar dacă printr-un astfel de act normativ, România ar face un pas important în dezvoltarea şi promovarea serviciilor digitale şi ar fi o premieră pentru o ţară care este în urmă cu implementarea directivelor europene.

Serviciile de ridesharing sunt utilizate de 2,5 milioane de oameni în România şi generează locuri de muncă pentru 20.000 de şoferi, ceea ce, conform regulamentului european, sunt servicii care trebuie susţine, fiind cruciale în economie. În ansamblu, platformele digitale, pieţele de comerţ electronic, platformele de rezervare a cazării sau aplicaţiile cum sunt şi cele de mobilitate urbană au un rol major în economie, fiind un catalizator pentru antreprenoriat şi pentru dezvoltarea de modele de business inovatoare, totul în beneficiul consumatorilor, conform regulamentului pentru reglementarea funcţionării platformelor digitale. Consumatorii au adoptat tot mai mult platformele digitale şi, de aceea, un ecosistem online competitiv, corect şi transparent este esenţial, mai arată documentul. Astfel, dezvoltarea unui set de reguli la nivelul Uniunii Europene devine cu atât mai importantă, asigurând predictibilitate şi sustenabilitate pentru platformele digitale. Comisia Europeană ar trebui să monitorizeze continuu aplicarea acestui regulament, în cooperare cu statele membre, se arată în document. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ploi vijelii si grindina in jumatate de tara meteorologii au emis cod galben si anunta o schimbare radicala a vremii 999200 webp
grecia canicula  jpg
jocuri de noroc online pacanele shutterstock
canicula, foto shutterstock jpg
afm a aprobat 174 de noi dosare de finantare pentru programul rabla destinate persoanelor juridice s6595 1200x727 jpg
zuluzulu man 1278713 jpg
femeie telefon shutterstock jpeg
image png
image
image