Un hotel din Eforie Nord a fost închis în urma unui control ANPC. Inspectorii au dat amenzi uriașe
În urma unui control efectuat de ANPC s-a decis închiderea temporară a unui hotel de tratament din Eforie Nord. Aici au fost găsite alimente expirate, cât și mâncare ce nu era păstrată la o temperatură corespunzătoare.
După ce o persoană a reclamat că s-a intoxicat cu mâncarea de la acest hotel, un control a fost efectuat, în cadrul căruia ANPC a găsit mai multe nereguli. În total, au fost date amenzi în valoare de 25.000 de lei, iar autoritățile au decis orpirea temporară a prestării serviciilor, până când problemele vor fi rezolvate.
„În urma unei sesizări primite de la un consumator, în care acesta reclama faptul că s-a intoxicat de la mâncarea primită la Hotelul Amalia din Eforie Nord, unde era cazat pentru tratament, Comandamentul Litoral 2024 - structură a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), special creată pentru a supraveghea piaţa în zona litoralului Mării Negre, în sezonul de vacanţă - a desfăşurat o acţiune de control la unitatea respectivă.
Precizăm că afecţiunea acuzată de consumator a fost menţionată şi pe biletul de ieşire din spital, pus la dispoziţie în urma investigaţiilor medicale realizate din această cauză”, transmite ANPC, potrivit adevarul.ro.
ANPC a dat amenzi în valoare de 25.000 de lei
Autoritățile au constatat faptul că se foloseau produse alimentare expirate, unele agregate frigorifice nu erau igienizate, produsele alimentare finite erau depozitate la o temperatură necorespunzătoare, iar, mai mult decât atât, s-a constat și faptul că erau utilizate unele ustensile de bucătărie neprofesionale.
De asemenea, în spațiile de cazare au fost găsite dușuri ale căror baterii erau exfoliate, lipseau saltele, iar unele garnituri ale căzilor de duș aveau mucegai. Persoanele care erau deja cazate la acest hotel au fost relocate, cheltuiala fiind suportată de către operatorul economic.
„Menţionăm că unitatea, clasificată 3 şi 4 stele, funcţionează cu circuit închis, meniul fiind prestabilit de Casa de Pensii. La momentul controlului se aflau cazate 100 de persoane pentru care Casa de Pensii a asigurat suma de 2.500 lei/persoană pentru 16 zile”, mai menționează ANPC.