Valul 5 dă semne de oboseală. O spun cercetătorii din Cluj, lăudați și de BBC pentru predicțiile exacte

#Coronavirus

Veste bună! Recunoscuţi pentru acurateţea predicţiilor făcute cu privire la evoluţia valurilor de pandemie, cercetătorii de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca spun că va urma o scădere a numărului de noi infectări. 

Presiunea pusă pe spitale ar urma să scadă. Foto: EPA-EFE
Presiunea pusă pe spitale ar urma să scadă. Foto: EPA-EFE

Levente Szasz e coordonatorul echipei de cercetători care a pus bazele unei platforme în care publică periodic informaţii şi infografice privind evoluţia pandemiei. În proiect sunt implicaţi cercetători ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor de la UBB Cluj. Chiar şi britanicii de la BBC au folosit informaţiile lor şi au publicat hărţi întocmite de aceştia, fiindcă predicţiile se dovediseră exacte.

Calculele au la bază trei factori estențiali

Am ajuns în vârful valului cinci. Modelul nostru de previziune estimează că în cursul acestei săptămâni va începe o stagnare sau chiar o uşoară scădere a numărului de cazuri noi pe zi” - e mesajul postat de cercetătorii clujeni la începutul acestei săptămâni. Iar cifrele de luni, marţi şi de miercuri arată că au avut dreptate. Levente Szasz a explicat, pentru Adevarul.ro, că echipa de cercetători ţine cont de trei factori esenţiali:

Primul factor este legat de datele din trecut: cum au evoluat valurile precedente şi cum a evoluat acest val până acum. Al doilea factor este acea rată de reproducere a virusului, care e un indicator simplu. Atâta timp cât valoarea lui e peste 1, înseamnă că cineva care e infectat va infecta în medie mai mult de o persoană, adică pandemia e în creştere.

Când acest indicator R scade sub valoarea unitară, înseamnă că valul respectiv e în retragere. Al treilea factor e reprezentat de mobilitatea populaţiei în România. Pe baza celor trei factori elaborăm aceste previziuni pe termen scurt”.

Levente Szasz, coordonatorul echipei de specialiști. Foto: Arhivă personală
Levente Szasz, coordonatorul echipei de specialiști. Foto: Arhivă personală

Estimările de până acum au fost corecte

Previziunile cercetătorilor clujeni au fost exacte. În vara anului trecut, când mulţi cercetători spuneau că valul 4 va fi mai slab, Levente Szasz şi colegii săi atenţionau că urmează de fapt un val mai puternic decât toate celelalte. Şi au avut dreptate. Valul 4, provocat de tulpina Delta, a însemnat un adevărat dezastru în România. Apoi, la sfârşitul lunii octombrie, când alţi cercetători afirmau că valul 4 va provoca sute de mii de decese şi va dura până în primăvara anului 2022, echipa de cercetători de la UBB anunţa că acest val şi-a atins limitele.

  Puteți urmări știrile Click! și pe Google News!    

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net