Vești bune! Imunitatea dată de vaccin se poate menține peste un an

Ultima actualizare:

    Până marți seara, 234.407 români erau vaccinați cu prima doză și 481.341 cu ambele dozeFoto: RO Vaccinare / Facebook
Până marți seara, 234.407 români erau vaccinați cu prima doză și 481.341 cu ambele dozeFoto: RO Vaccinare / Facebook

Efectele vaccinării încep să se vadă atât la nivel global, cât și în România. Numărul cazurilor de infectare și al deceselor provocate de COVID-19 este în scădere de la o săptămână la alta, iar veștile bune nu se opresc aici. Potrivit ultimelor date, se pare că imunitatea dată de vaccin se va menține mai bine de un an.

Se văd primele efecte în rândul medicilor

Aproape 90% dintre angajații din sistemul medical au fost deja imunizați cu a doua doză de vaccin, iar rezultatele încep să se vadă. „Poate fi observată o scădere cu peste 87,7% a ratei de incidenţă în rândul lucrătorilor din sistemul medical şi social, în condiţiile în care au fost respectate aceleaşi măsuri. Practic, s-a înregistrat o reducere a mediei cazurilor noi săptămânale de la aproximativ 500 la circa 50 de cazuri noi săptămânal”, a anunțat marți, într-o conferință de presă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță. Persoanele din prima etapă care nu s-au imunizat încă vor avea prioritate în centrele de vaccinare, fără a se programa în platformă.


    Asistenta Mihaela Anghel este prima persoană vaccinată anti-Covid din România
Asistenta Mihaela Anghel este prima persoană vaccinată anti-Covid din România

Au scăzut infecțiile și decesele în întreaga lume

Vești bune vin din întreaga lume. Numărul cazurilor de noi infectări și al deceselor provocate de COVID-19 sunt, de o lună, în continuă scădere. Datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) arată că săptămâna trecută au fost raportate peste 3,1 milioane de cazuri, cu 17% mai puține față de săptămâna precedentă. Decesele au scăzut și ele cu 10% doar în ultima săptămână.

Răspunsul imun se va menține mai mult de un an

Au fost numeroase discuții și controverse legate de cât timp ne protejează vaccinul. Ei bine, tot în cadrul conferinței de marți, Valeriul Gheorghiță a mai dat o veste bună: cel mai probabil, răspunsul imun se va menține peste un an. „Avem date disponibile la 8 luni, care arată cât se poate de bine. Practic, răspunsul imun se păstrează, ceea ce înseamnă că anticipăm o durată de cel puţin un an. Nu anticipăm ca după opt luni să înregistrăm o scădere abruptă, deci probabil răspunsul imun se va menţine peste an, vom vedea cât după această perioadă. După cum ştim, studiile care evaluează durata răspunsului imun se întind pe o perioadă de doi ani. Această perioadă nu a fost aleasă întâmplător pentru că se anticipează chiar o durată mai mare a răspunsului imun, dar avem nevoie de mai mult timp pentru a culege aceste date şi pentru a veni cu dovezi în acest sens”.

Reacțiile post-vaccinare sunt semn bun?

De la începutul campaniei și până acum, puțin peste 3.000 de români au raportat reacții adverse ușoare în urma administrării serului. Acest număr e mic, raportat la totalul persoanelor vaccinate: 481.341 cu ambele doze și 234.407 cu prima doză (până marți seara). Să înțelegem că doar cei care au dezvoltat aceste reacții vor avea imunitate mai mare? Nu! „Faptul că o altă persoană nu dezvoltă acest tip de reacţii adverse nu înseamnă că vaccinul nu este eficient. Reprezintă doar reactivitatea propriului organism faţă de prezenţa unui anumit antigen faţă de care răspunsul imun a fost activat. Nu sunt studii care să arate o corelaţie între frecvenţa reacţiilor adverse şi eficacitatea unui vaccin”, a explicat medicul Valeriu Gheorghiţă.


    Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19
Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19

Când se vor putea face noi programări

În acest moment, mai sunt disponibile locuri pentru imunizarea cu AstraZeneca. Chiar mâine, 18 februarie, va ajunge în țară o nouă tranșă de 163.200 de doze. Acest ser este destinat doar persoanelor cu vârsta între 18 și 55 de ani. Restul populației cuprinse în etapa a doua, care se poate vaccina doar cu Pfizer și Moderna, se va putea programa pe platformă cel mai probabil din 15 martie. „Persoanele peste 55 de ani, care sunt în evidenţă cu boli cronice, cele peste 65 de ani chiar dacă au sau nu boli cronice pot să se înscrie la vaccinare începând cu 15 martie, foarte probabil, când vom deschide alte 200 de cabinete de vaccinare unde vor fi distribuite vaccinuri care acoperă această categorie de vârstă. La acest moment, numărul de doze şi implicit numărul de locuri disponibile pentru programare este, practic, epuizat”, a mai anunțat Valeriu Gheorghiţă, citat de news.ro. Rapelul pentru cei care s-au vaccinat cu prima doză de Pfizer și Moderna e asigurat.

Tot din 15 martie ar trebui să fie disponibile și listele de așteptare pentru înscrieri. În momentul în care apare un loc, cel aflat pe lista de așteptare este anunțat prin sms și are la dispoziție 24 de ore pentru a-l ocupa sau a-l refuza. „Aceste liste de așteptare trebuie să fie funcționale când vom deschide toate centrele de vaccinare, în aprilie”, promit autoritățile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net