10 sfaturi ca să nu mănânci pe fond de stres și 5 alimente care cresc nivelul de serotonină

Ultima actualizare:

Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, semnalează faptul că în perioadele grele, de criză și de temeri, precum pandemia sau războiul, oamenii mănâncă pe fond de stres. Într-adevăr, ne cautăm inconștient liniștea și confortul în farfuria de mâncare, însă de aici până la a vedea și simți efectele nedorite nu trece foarte mult timp.

Anca Alungulesei
Anca Alungulesei

Anca Alungulesei, creatoarea Psiho-Dietei, recomandă 10 pași simpli prin care oamenii își pot pregăti mintea și corpul pentru o perioadă în care amenințările externe pot amplifica amenințările interne.

Un exemplu extrem de concludent este perioada pandemiei, în special lunile de inceput, cand 90% din populația globului s-a îngrășat. Această informație face parte din memoria colectivă recentă, iar comportamentul uman a fost același la scară mondială: spraalimentare și consum mare de alimente “îngrășătoare” pentru liniștire și „siguranță”. Iar rezultatul rapid a fost: multe kilograme în plus.

Acum însă, traversând deja o perioadă încărcată de temeri, după o perioadă de pandemie de 2 ani, spun ca este nevoie sa trecem efectiv la ACTIUNE și să nu mai picăm în aceeași capcană. Este nevoie să creăm contextul propice pentru ca salvarea să vină din interior și nu doar din exterior. Iată ce avem de făcut:

1. Mută-ți atenția și canalizează-ți energia! Ca să nu te supraalimentezi, canalizează-ți atenția și energia pe ceva constructiv. Ajută pe cine poți și în felul acesta te ajuți și pe tine.

2. Ține post intermitent! Prin procesul de autofagie (auto-reciclare) în care intră celulele organismului, corpul primește mai multă energie și, în acest fel, creierul nu te va bombarda mereu cu mesaje “mănâncă, pentru că ți-e foame”

3. Hidratează-te și odihneste-te cât de mult poți! Un corp și un creier deshidratat și obosit vor cere și mai multă mâncare!

4. Consumă cele mai puternice 5 alimente care au capacitatea naturală de a crește producția naturală de serotonină a organismului: avocado, ouă, coriandru, curcan și banană.

5. Alege alimente cât mai integrale și cât mai puțin procesate. Aceste alimente sunt mari consumatoare de energie prin procesul de digestie, amplifică senzația de foame, dar și poftele alimentare.

6. Alegerile alimentare să fie îndreptate către alimente care îți aduc senzația de sațietate de durată: proteina și grăsimi sănătoase.

7. Consumă cât mai multe fibre! Acestea mențin tranzitul intestinal optim.

8. Temperează poftele de dulce care vor fi mult mai amplificate în special în această perioadă cu o porție de grăsime, cum ar fi: o lingură de unt de nuci, ulei de cocos sau câteva felii de avocado.

9. Consuma zilnic alimente fermentate: au rolul de a-ți întreține simbioza intestinală, lucru care ajută atât la gestionarea greutății, dar și la gestionarea poftelor de dulce și echilibrul emoțional prin secreția serotoninei.

10. Pune-ți atenția, cât de mult poți, pe PREZENT. Atunci când atenția noastră este pe trecut, tendința este să regretăm și când ne îndreptăm atenția către viitor, tendința este să ne îngrijorăm.

Anca Alungulesei: "Relația cu mâncarea este una distorsionată în perioade de genul acesta"

În perioadele care generează emoții puternice, precum imprevizibilul, frica de suferință sau de schimbare, cele despre care vorbim atât de des în zilele acestea, creierul omului activează butonul de alarmă și intră în ceea ce numim modulul de supraviețuire.

Astfel, el trimite persoana către cele mai la îndemână soluții pentru a-l liniști și a-i aduce confort, echilibru interior sau plăcere. Farfuria de mâncare, gustările dulci sau sărate, întâlnirile cu familia în jurul mesei sunt cele mai scurte și la îndemână căi de a aduce liniște unei persoane, astfel că ajungem ca inconștient să facem abuz de aceste momente ale zilei pentru a ne trăi liniștea și pacea, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Relația cu mâncarea este una distorsionată în perioade de genul acesta, ea devenind alimentatorul păcii interioare menită să stingă războiul interior declanșat de războiul exterior. Mâncarea, sursa noastră de energie de zi cu zi, se convertește acum, în vremuri de temeri, în instrument de supraviețuire mentală și emoțională, în generator și propulsor de speranță” explică Anca Alungulesei.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William Foto Getty Images (7) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
depresie jpg
Interiorul magazinul Carrefour la sectiunea de carne jpg
inchisoare jpg
image jpeg
Banca Transilvania in zece noutati in 2023 Cover Article jpg
accident Dambovita 4 jpeg
luigi mangione gettyimages jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net