3 lucruri pe care le consideri rușinoase dacă mergi la ginecolog, dar medicul tău nici nu le bagă în seamă: „Nu acord nicio atenție”

Consultul ginecologic poate provoca stres multor femei din cauza subiectelor considerate încă tabu. Totuși, ceea ce o pacientă percepe drept un detaliu rușinos reprezintă, pentru specialist, doar un aspect fiziologic obișnuit sau o informație fără relevanță medicală. Vezi mai jos trei situații de acest tip!

Consult ginecologic / Foto: Shutterstock
Consult ginecologic / Foto: Shutterstock

Vizita la ginecolog ar trebui să fie o experiență relaxantă, iar mărturiile specialiștilor, oferite publicației „Fox News”, pot ajuta femeile să privească această experiență cu mai multă încredere.

1. Prezența părului de pe picioare și din zona intimă

Cea mai frecventă grijă a pacientelor, dar și cea mai puțin relevantă pentru medic, este epilarea picioarelor și a zonei intime. Chiar dacă unele femei se simt jenate din acest motiv, ginecologul nu se concentrează asupra aspectului fizic, ci asupra sănătății pacientului: „Nu acord nicio atenție asupra acestor lucruri”, a spus medicul Draion M. Burch pentru sursa precizată anterior.

2. Mirosul secrețiilor vaginale

Pacientele se pot simți inconfortabil sau jenate din cauza mirosului secrețiilor, însă realitatea din cabinet este diferită: „Pacientele își fac griji pentru mirosul vaginal, dar eu, de fapt, mă concentrez pe sănătatea lor generală. În timpul unui test Papanicolau, picioarele lor sunt cele mai apropiate de nasul meu”, a precizat specialistul cu umor.

3. Menstruația

Pe lângă toate acestea, femeile pot fi tentate să creadă că prezența sângelui menstrual este un impediment major sau un motiv de dezgust pentru specialist. În realitate, dacă sângerarea apare pe neașteptate în ziua controlului, nu trebuie să intri în panică: „Nașterile, mai ales cezarianele, provoacă mai mult sânge, așa că menstruația în timpul unui consult nu este o problemă”, a spus Mary Jane Minkin, doctor în medicină și profesor clinician la Universitatea Yale.

Bine de știut! Femeile sunt sfătuite să sune la cabinetul ginecologic înainte de a face un test Papanicolau, pentru a verifica ce tip de test se folosește și dacă acesta poate fi efectuat în timpul menstruației. Unele teste moderne pot separa sângele menstrual de celulele cervicale, în timp ce altele nu, așa că este bine de știut din timp ce opțiuni sunt disponibile! 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vodka shutterstock1 jpeg
Elevii din Vrancea s au intors acasa, foto captura video Antena 3 jpg
Deschiderea anului școlar 2023 - 2024 la Școala nr. 162 din București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Contrabanda, foto captura video Politia de Frontiera jpg
sah pixabay jpg
Ostrobothnia Istock jpg
Roxana Mohammadgholinezhad, foto Instagram jpg
Mihaela Bilic, foto captura YouTube  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net