Aliaţii din farfurie pentru oase puternice

Ultima actualizare:

După vârsta de 50 de ani, oasele noastre pierd din densitate, fără ca noi să percepem ceva. Această schimbare se numeşte osteoporoză, care, deşi lipsită de simptome, poate avea consecinţe grave. Află mai multe din noul număr al revistei „Click! pentru femei“!

Cel afectat o descoperă doar în mod accidental, când se alege cu o fractură, după o căzătură minoră. Iar unele fracturi, combinate cu vârsta înaintată, sunt invalidante.

Atenţie la ce mâncăm!

Osteoporoza  face de două ori mai multe victime printre femei - una din patru, faţă de un bărbat din opt -, iar dintre femei, minionele sunt mai vizate decât cele înalte, cu oase late. Asta pentru că oasele mari, chiar dacă pierd din densitate, rămân tot puternice. Cum nu putem frâna procesul firesc al îmbătrânirii, putem măcar încerca să diminuăm scăderea densităţii osoase, prin alimentaţie şi stil de viaţă.

Calciu, din lactate şi legume verzi

98% din calciul din organismul nostru este stocat în oase. Pentru a nu avea osteoporoză la bătrâneţe, este important ca în copilărie să asimilezi suficient calciu. Laptele, iaurtul, brânza şi apa minerală cu un conţinut de peste 150 mg calciu/litru nu trebuie să lipsească din alimentaţia copiilor. La fel de utile sunt şi nucile şi seminţele de susan, de obicei pe placul celor mici, precum şi varză, fasole şi spanac, care nu se numără printre preferatele tuturor prichindeilor. 

Ananasul, alimentul minune pentru oase

Ananasul conţine bromelaină şi mangan, două substanţe extrem de utile oaselor şi articulaţiilor, fiind recomandat atât pentru prevenirea osteoporozei, cât şi în tratarea artrozei. 100 de grame de ananas asigură aproape jumătate din aportul de mangan recomandat.

Vitamina D şi dieta mediteraneană

Pentru a menţine calciul în oase, avem nevoie de vitamina D, care există în alimente precum untul, peştele gras, gălbenuşul de ou, lactatele, icrele. Şi dieta mediteraneană se dovedeşte utilă şi în protejarea de osteoporoză a femeilor aflate la menopauză. Şi asta pentru că peştele, fructele şi legumele, cerealele integrale, uleiul de măsline şi produsele lactate ar putea contribui la diminuarea riscului de osteoporoză şi de fracturi. Uleiul de măsline conţine omega-9, care sporeşte densitatea osoasă, iar carnea peştilor graşi este bogată în vitamina D şi omega-3.  Însă vitamina D poate fi produsă de organismul nostru, dacă ne expunem măcar 30 de minute la soare (mai ales faţa şi antebraţele). 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net