Alimente care îţi păcălesc foamea. Pofta de mâncare îți va fi tăiată instant

Alimentele bogate în nutrienţi ne dau energie şi saţietate, ceea ce înseamnă că mâncăm mai puţin, mai sănătos, ne păstrăm silueta şi avem o stare generală de bine. Dacă ţii cont de acest lucru, nu vei consuma mai multe gustări şi nici nu vei mânca peste măsură la ore nepotrivite.

image

Cartofii fierţi

Deşi consideraţi, în trecut, un inamic al siluetei, sunt, în realitate, extrem de sănătoşi, nutritivi şi săţioşi.

Cartofii sunt bogaţi în vitamine şi minerale şi au un conţinut ridicat de apă, carbohidraţi, care sunt completate de cantităţi medii de fibre şi proteine, toate acestea cu 0% grăsimi. Cartofii fierţi sunt foarte săţioşi, înregistrând un scor al indicelui de saţietate în valoare de 323.

Ouăle

Sursă bogată de vitamine, antioxidanţi, proteine şi aminoacizi, ouăle se clasează în topul celor mai săţioase alimente. În plus, antioxidanţii din gălbenuş contribuie la buna funcţionare a ochilor, iar aportul mare de proteine duce la creşterea şi menţinerea saţietăţii pe termen lung şi la scăderea consumului de calorii pentru aproximativ 36 de ore. 

Supele

În mod surprinzător, pot fi mai săţioase decât unele alimente solide, deoarece sunt bogate în legume, care au un aport crescut de fibre şi carbohidraţi şi un scor de saţietate ridicat. Supele cremă sunt în topul alimentelor săţioase, având capacitatea de a menţine apetitul satisfăcut până la aproape 6 ore. 

Iaurtul grecesc

Acesta are aproape de două ori mai multă proteină decât iaurtul clasic, ceea ce îi sporeşte şi scorul de saţietate.

În plus, aportul caloric este mediu spre scăzut, iar cultura de bacterii probiotice conţinute de iaurtul grecesc îmbunătăţesc digestia, ceea ce îl transformă ­într-o gustare ideală pentru persoanele care îşi doresc o siluetă armonioasă.

Ovăzul

Sub formă de fulgi de ovăz cu lapte sau terci, este o opţiune excelentă pentru micul dejun, care poate ţine foamea la distanţă pentru o perioadă de timp îndelungată.

Fulgii de ovăz sunt o sursă bogată de fibre solubile (responsabile pentru saţietate) şi au un aport caloric scăzut. Dacă nu este asezonat cu gemuri, sosuri dulci de fucte sau ciocolată, terciul poate păcăli senzaţia de foame.

Peştele

Peştele face parte din segmentul de cărnuri slabe şi este bogat în proteine şi acizi graşi omega-3 şi omega-6, care au beneficii multiple pentru organism, printre care şi creşterea saţietăţii. În plus, poate fi gătit în mai multe feluri propice unei diete alimentare (fiert, pe grătar sau la cuptor), ceea ce îl face un aliat în lupta împotriva kilogramelor în plus.

Merele

Aceste fructe au un scor ridicat pe indicele de saţietate în special dorită conţinutului ridicat de apă (85%), dar şi al fibrelor solubile, care încetinesc digestia şi menţin, astfel, senzaţia de saţietate pe termen lung.

Merele sunt, de asemenea, bogate în vitamine (A, C, B1, B2), au proprietăţi antioxidante şi sunt o alternativă de gustare sănătoasă foarte inspirată, scrie doc.ro. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net