Ce se întâmplă în creierul tău la o zi după ce ai urcat scările sau ai dansat. Mișcarea aduce beneficii importante chiar și după 24 de ore
Febra musculară nu este singurul semn care ne poate avertiza că am făcut sport cu o zi în urmă. De fapt, un alt indiciu subtil, dar semnificativ, poate veni chiar din partea creierului. Ce au aflat oamenii de știință?

Exercițiile fizice sunt deja recunoscute pentru beneficiile lor asupra sănătății corpului, însă pot avea și un impact pozitiv asupra creierului, chiar și la 24 de ore după terminarea activității.
Cercetătorii de la University College London (UCL) au studiat recent persoane cu vârste între 50 și 83 de ani, care au purtat dispozitive electronice pentru monitorizarea activității fizice și au efectuat teste cognitive zilnice. În urma verificărilor, s-a constatat că participanții care au desfășurat activități fizice s-au descurcat mai bine a doua zi la testele de memorie spre deosebire de cei sedentari, conform unui articol publicat în „Daily Mail”.
Inclusiv urcatul scărilor oferă acest beneficiu
Oamenii de știință au descoperit că inclusiv activitatea fizică moderată, precum urcatul scărilor și dansul, poate avea un impact semnificativ asupra performanței mentale. Efectul se datorează creșterii fluxului de sânge către creier și stimulării neurotransmițătorilor esențiali, precum dopamina și noradrenalina, substanțe chimice care transmit semnale între celulele nervoase din creier:
„Activitatea moderată sau viguroasă înseamnă orice lucru care îți crește ritmul cardiac, poate fi mersul rapid, dansul sau urcarea a câtorva etaje de scări. Nu trebuie să fie neapărat un exercițiu structurat și complicat”, a spus Dr. Mikaela Bloomberg, cercetător la UCL.
Odihna amplifică efectul
Speclialistul a explicat, de asemenea, că odihna de calitate joacă un rol crucial în amplificarea efectelor benefice asupra creierului: „Descoperirile noastre sugerează că beneficiile activității fizice asupra memoriei pe termen scurt pot dura mai mult decât se credea anterior, posibil până a doua zi, nu doar câteva ore după exercițiu. Un somn mai lung, în special somnul profund, pare să contribuie semnificativ la această îmbunătățire a memoriei”, a punctat medicul.