Cum afectează vaccinul anti Covid ciclul menstrual. Ce au observat femeile

#Coronavirus
Ultima actualizare:

Ciclul menstrual se poate prelungi, în medie, cu mai puțin de o zi în cazul femeilor vaccinate anti Covid-19, se arată într-un nou studiu efectuat în Statele Unite. Datele arată că nu este vorba despre un efect grav.

Efectul vaccinului anti Covid asupra ciclului menstrual nu este grav. Foto: Shutterstock
Efectul vaccinului anti Covid asupra ciclului menstrual nu este grav. Foto: Shutterstock

Studiul, citat de AFP, a fost realizat în SUA, pe un număr de 4.000 de femei, iar rezultatele acestuia ar trebui să liniştească femeile care au observat modificări ale ciclului menstrual după vaccinarea anti Covid. De asemenea, face posibilă furnizarea unor date clare şi solide - primele pe această temă - în vederea combaterii temerilor şi afirmaţiilor false în circulaţie pe reţelele sociale.

Rezultatele ”sunt foarte liniştitoare”, a declarat pentru AFP Alison Edelman, autoare principală a studiului şi profesoară de obstetrică şi ginecologie în cadrul Oregon Health & Science University din Statele Unite.

”Nu identificăm nicio schimbare semnificativă din punct de vedere clinic în ceea ce priveşte durata ciclului menstrual asociată cu vaccinarea împotriva COVID-19”, se arată în studiul finanţat de Institutul Naţional de Sănătate (NIH), o agenţie a guvernului american, şi publicat în revista Obstetrics&Gynecology.

Toate modificările care durează mai puţin de opt zile sunt clasificate drept normale de Federaţia Internaţională de Ginecologie şi Obstetrică, a amintit Edelman.

Ciclul menstrual durează în general aproximativ 28 de zile, perioadă ce variază de la o femeie la alta, dar şi la aceeaşi femeie pe parcursul vieţii. Spre exemplu, această durată se poate modifica în perioadele de stres.

Pentru această cercetare, oamenii de ştiinţă au analizat date completate de femei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, care nu folosesc metode contraceptive, într-o aplicaţie utilizată pentru a le monitoriza ciclurile menstruale (spre exemplu pentru a cunoaşte perioadele de fertilitate), validată de Agenţia pentru Medicamente a Statelor Unite.

Cercetătorii au introdus în studiu femei vaccinate cu Pafizer, Moderna și Johnson

Cercetătorii au analizat durata ciclurilor menstruale a aproximativ 2.400 de persoane vaccinate - majoritatea cu vaccinul Pfizer (55%), dar şi cu Moderna (35%) şi Johnson & Johnson (7%). Au fost, de asemenea, incluse în studiu 1.500 de persoane nevaccinate, pentru comparaţie.

Au fost studiate şase cicluri menstruale consecutive în cazul tuturor participantelor, însă în cazul primului grup a fost efectuată o doză de vaccin în timpul celui de-al patrulea ciclu.

Rezultatele: între primele trei cicluri menstruale şi cel de-al patrulea s-a observat o creştere a duratei în cazul lotului vaccinat, aceasta fiind însă, în medie, mai mică de o zi (0,64 zile).

În cazul ciclului menstrual în care a fost primită a doua doză (al cincilea pentru majoritatea participantelor), creşterea a fost ceva mai pronunţată, însă, în medie, tot sub o zi (0,79 zile).

De ce apar modificări în urma vaccinului anti Covid

”Ştim că sistemele imunitar şi reproducător sunt interconectate”, a spus Alison Edelman.

Vaccinurile creează un răspuns imun puternic. Acest răspuns afectează axul hipotalamic hipofizo-ovarian, pe care specialista l-a descris drept ”autostrada de comunicaţie între creier, ovare şi uter”. Acesta ajută la reglarea ciclului menstrual, motiv pentru care cercetătoarea l-a numit ”ceasul corporal”.

Odată cu vaccinarea, ”se eliberează proteine numite citokine, despre care ştim din alte boli că pot perturba acest ceas corporal”, a explica ea.

Totodată, schimbarea pare a fi mai pronunţată atunci când vaccinarea este efectuată ”în faza foliculară” (care începe în prima zi a menstruaţiei şi continuă până la ovulaţie).

Într-adevăr, izolând persoanele care au primit cele două doze de Pfizer sau Moderna în timpul celui de-al patrulea ciclu - şi nu în timpul a două cicluri diferite - creşterea duratei ciclului menstrual a fost de această dată de două zile.

”Femeile care au primit două doze de vaccin COVID-19 în acelaşi ciclu par să experimenteze o variaţie mai lungă a duratei ciclului lor, însă temporară”, au detaliat autorii studiului.

În cazul acestora, până la al şaselea ciclu menstrual, durata a fost din nou mai mult sau mai puţin aceeaşi ca cea din primele trei cicluri menstruale (modificarea a fost de doar 0,17 zile).

Oamenii de ştiinţă speră că în viitorul apropiat vor fi acumulate mai multe date cu privire la ciclurile menstruale ulterioare pentru a se confirma această revenire la normal. De asemenea, ei colectează date la nivel mondial pentru a putea diferenţia efectele mai multor vaccinuri.

Cum afectează trecerea prin boală ciclul menstrual

Potrivit unor studii citate pe site-ul Medicover.ro, Covid-19 produce efecte asupra menstruației la o mare parte dintre paciente.

Astfel, o mare parte dintre femei au menționat că după ce și-au revenit din boală au avut cicluri mentruale neregulate. Acestea au survenit fie mai devreme de 23 zile, fie mult mai târziu de 35. Cauza pentru această situație o pot reprezenta dereglările hormonale, pe fondul stresului.

În multe cazuri, pacientele au menționat că, după vindecarea de Covid-19, nu au mai avut menstruație pentru câteva luni de zile. Inițial, acestea au crezut că au rămas însărcinate, dar aceasta s-a dovedit a fi o alarmă ”falsă”, produsă de infectarea cu noul coronavirus.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net