Eşti mamă de fată? Află la ce vârstă trebuie să o duci la ginecolog

Ultima actualizare:

    Copiii nu vor mai putea fi înscriși la grădiniță sau la școală dacă nu va fi vaccinat
Copiii nu vor mai putea fi înscriși la grădiniță sau la școală dacă nu va fi vaccinat

Dacă sunteţi deja mama unei adolescente sau aveţi o fetiţă în burtică, trebuie să aveţi în vedere şi o informare temeinică în sfera ginecologică. Astfel, de la falsa menstruaţie din perioada prunciei până la începerea vieţii sexuale, o fată trece printr-o serie de transformări şi poate avea o serie de afecţiuni despre care este bine să ştie medicul ginecolog.

Sunt multe informaţii care se schimbă în fiecare clipă în cercurile de părinţi. Însă sunt anumite subiecte care încă sunt ocolite sau sunt considerate tabu. Mamele ar trebui însă ceară lămuriri cu privire la toate etapele din dezvoltarea copilului, pentru a nu fi luate prin surprinedere şi pentru a nu acţiona greşit.

Sângerarea vaginală  

Specialiştii spun că, imediat după naștere, în prima lună, poate apărea un fenomen fiziologic destul de frecvent, și anume criza hormonală a nou-născutului. „Aceasta apare deoarece, în timpul sarcinii, bebelușul este expus hormonilor materni (estrogen, progesteron) ce induc o activitate tranzitorie a glandelor sexuale ale nou-născutului. Astfel, la fetițe poate apărea o sângerare vaginală, ca o primă menstruație, cauzată de privarea de acești hormoni. Consecințele crizei hormonale a nou-născutului dispar în câteva săptămâni, de aceea nu este necesar niciun fel de tratament”, a explicat doctorul Gheorghe Gică, medic primar în obstretică şi ginecologie .

Citeşte şi: Modificări menstruale care nu trebuie ignorate

Coalescența labială

Medicul mai spune că există o altă problemă care poate afecta o fetiţă. În primii ani de viață poate apărea coalescența labială adică alipirea labiilor mici. Aceasta poate pune probleme de igienă și poate duce la infecții urinare repetate, în aceste cazuri necesitând tratament. „Tratamentul este unul simplu: aplicarea locală de creme cu estrogeni (în doză mică) timp de 2 sau 3 săptămâni, după care labiile se dezlipesc spontan. În cazurile superficiale, nu trebuie făcut nimic întrucât la apariția secreției de hormoni feminini la pubertate se vor dezlipi de la sine. Apanajul acestei afecţiuni aparține ginecologului, și nu chirurgului. Tratamentul local cu cremă cu estrogeni reprezintă gold standard în această afecțiune, tratamentul chirurgical fiind rezervat exclusiv cazurilor severe în care apar dificultăți la urinare”, a mai explicat doctorul Gheorghe Gică.

Citeşte şi: Ce afecțiuni indică durerile menstruale

Specialistul mai precizează că această condiţie medicală nu trebuie să reprezinte o cauză de îngrijorare pentru părinți care ar trebui să ceară sfaturi de la specialist în acest caz.

Când trebuie să ducem fetiţa la ginecolog

Potrivit specialistului, consultul ginecologic are rol de informare și de pregătire pentru schimbarile ce vin pe măsură ce corpul se maturizează și sistemul reproducator feminin se dezvoltă.

„Mamele trebuie să știe că obligatoriu prima vizită la ginecolog a fetiței trebuie să aibă loc (dacă nu a avut deja) după începerea vieții sexuale când se poate realiza un consult ginecologic complet și cel mai important, medicul oferă informații despre contracepție și educație sexuală”, a mai explicat doctorul ginecolog.

Prima menstruaţie apare la 9 ani

„În ultimii ani, vârsta apariției primei menstruații, denumită medical menarha, a scăzut semnificativ, media fiind 9-11ani. Cel mai probabil, cauza o reprezintă schimbarea obiceiurilor alimentare. Odată cu apariția primei menstruații, în perioada imediat următoare acestea pot fi neregulate, dureroase și cu flux variabil. În cazul în care, în această perioadă fetița se plânge de dureri repetate lunar, fără apariția menstruației, este momentul pentru un prim consult ginecologic întrucât pot exista malformații congenitale, cum ar fi himen imperforat în care menstruaţia se acumulează în vagin, necesitând tratament chirurgical”, a mai precizat medicul ginecolog.

Dr. Gheorghe Gică - medic primar Obstetrică-Ginecologie
Dr. Gheorghe Gică - medic primar Obstetrică-Ginecologie

Doctorul Gheorghe Gică precizează că la prima vizită la ginecolog nu se efectuează tușeu vaginal, consultația constând în anamneză, controlul organelor genitale externe și efectuarea unei ecografii abdominale. „Ecografia ne poate aduce informații suplimentare, în general, despre chisturi ovariene, cel mai frecvent întâlnit chistul dermoid, ce apare de la naștere. Deasemenea, mai pot fi descoperite malformații congenitale ale uterului (uter dublu)”, a explicat ginecologul.

Când se face vaccinul împotriva HPV

„Înainte de începerea vieții sexuale, în jurul vârstei de 12-14 ani, se recomandă efectuarea vaccinului împotriva virusului Papilloma Uman (HPV). Vaccinarea se face în scop profilactic. 

Citeşte şi: Părinții care vor să-și vaccineze fiicele împotriva HPV așteaptă de un an răspuns de la Ministerul SănătățiiÎn țările dezvoltate există programe naționale obligatorii de vaccinare atât a fetițelor, cât și a băieților, (ce reprezintă vectorii transmiterii acestei infecții) astfel încât, de exemplu, în Australia nu mai există cazuri noi de cancer de col uterin la femeile între 20 și 30 de ani”, a explicat medicul Gheorghe Gică.

Virusului HPV duce la apariția cancerului de col uterin. Cercetătorul german Harald zur Hausen, a câștigat în urmă cu 10 ani, pentru inventarea acestui vaccin, premiul Nobel pentru Medicină.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net