Puterea alimentelor negre: beneficii extraordinare din roșii, porumb, varză și altele toate negre
Alimentele negre naturale sunt mai numeroase decât s-ar putea crede. De la legume și fructe până la cereale și semințe, acestea se remarcă prin culoarea lor aparte, dată de antioxidanți puternici și alți compuși benefici. Au proprietăți extraordinare și asigură o sănătate de fier. Pe lângă cele enumerate mai jos, lista include și piperul negru, semințele de vanilie, vinitele, unele soiuri de dovlecei, strugurii negrii.
Puterea culorii negre

Culoarea neagră a acestor alimente provine din flavonoizi precum antocianina și antoxantina, recunoscuți pentru proprietățile lor antioxidante, explică specialiștii, potrivit chefspencil.com
Acestea contribuie la combaterea stresului oxidativ, reduc inflamațiile, susțin sistemul imunitar și ajută la regenerarea celulară. Varietățile negre ale fructelor și legumelor sunt 100% naturale, obținute prin selecție atentă, și reprezintă o sursă bogată de vitamine, fibre și minerale.
Legume negre
Morcovii Nebula: De un negru-violet intens, acești morcovi sunt bogați într-un mix de antioxidanți. Gustul lor dulce, cu tente de fructe de pădure, împodobește salatele sau mâncărurile sărate.
Varza neagră toscană: Cu frunze groase verde-într-un-verde-întunecat, este o sursă excelentă de vitamina A, C și fibre. Se consumă atât gătită, cât și crudă.
Ridichea neagră: Cu pulpă albă și coajă intens colorată, este ideală pentru detoxifiere datorită conținutului de vitamina C și minerale.
Fructe negre rare
Roșiile Black Beauty: Cu coajă neagră lucioasă și pulpă roșu-rubinie, sunt bogate într-un complex de licopen și vitamine A și C. Acestea impresionează prin aroma intensă, perfectă pentru salate rafinate.
Zmeura neagră: Aceste fructe originare din America de Nord oferă vitamina C din plin și au un gust dulce-acrișor.
Fructele de soc: De un negru strălucitor, sunt renumite pentru efectele lor antivirale și antiinflamatoare. Se folosesc în siropuri și dulceață.
Cereale, semințe și alte delicatese
Porumbul negru: O varietate bogată în antioxidanți, folosită în tortille sau deserturi. Este originar din culturile tradiționale din America de Sud.
Lintea beluga: Cu un aspect strălucitor, asemănător caviarului, și un gust delicat, și-a câștigat locul în rețete sofisticate.
Orezul negru: Este o varietate de orez cu un culoare distinctivă, adâncă, care variază de la violet la negru. Este adesea denumit „orez interzis” sau „orez imperial”, datorită istoriei sale, fiind considerat un aliment de lux în China antică, rezervat exclusiv împăraților și familiilor nobiliare, fiind considerat un aliment regal cu proprietăți deosebite. Acest tip de orez este foarte nutritiv, fiind o sursă excelentă de antioxidanți, fibre și minerale.
Icre negre și caviar: Icrele negre și caviarul sunt o sursă excelentă de nutrienți, având un conținut ridicat de proteine, acizi grași omega-3 și minerale esențiale precum fier, zinc, fosfor și magneziu.
Conțin și vitaminele A și D, care sunt esențiale pentru sănătatea ochilor, a pielii și pentru funcționarea sistemului imunitar.