Trifoiul norocos ne aduce şi sănătate

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Considerat simbolul norocului, cele patru frunze ale trifoiului aduc fericire, glorie, bogăţie şi sănătate.

De-a lungul timpului, planta s-a dovedit utilă în numeroase afecţiuni, precum şi în revigorarea organismului. Iată câteva leacuri cu trifoi, uşor de preparat chiar şi acasă!

Bronşită, tuse convulsivă

Peste un litru de apă în clocot se adaugă o cană de flori şi frunze de trifoi mărunţite. Se fierb timp de 15 minute, la foc mic, apoi se trage vasul deoparte şi se acoperă. 

Se strecoară când devine călduţ. Se administrează câte o lingură din decoct, înainte de masă, până ce simptomele dispar.

Tulburări digestive, constipaţie

Peste două linguri de inflorescenţe de trifoi se toarnă o cană cu apă clocotită. Se acoperă şi se lasă la infuzat timp de o oră. Se bea câte un sfert de cană, de patru ori pe zi, cu 20 de minute înainte de a mânca. Durata tratamentului este de trei-patru zile.

Ateroscleroză

Un borcan de sticlă de doi litri, de preferat de culoare închisă, se umple pe jumătate cu flori de trifoi peste care se toarnă o jumătate de litru de vodcă sau alcool de 40 de grade. Se acoperă şi se lasă într-un loc răcoros, timp de două săptămâni, agitând din când în când recipientul. 

Când timpul de macerare expiră, se strecoară lichidul printr-un tifon pus în mai multe straturi. Se administrează câte o linguriţă, o dată pe zi, cu o jumătate de oră înainte de prânz. Tratamentul durează o lună, apoi se face o pauză de zece zile. 

Angină pectorală

Un pahar de flori de trifoi şi o jumătate de litru de alcool de 40 de grade se lasă la macerat timp de 14 zile, într-un loc ferit de lumina soarelui. 

Se agită flaconul zilnic. Se administrează câte o lingură de macerat strecurat, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale. Durata tratamentului este de două luni.

Pietre la rinichi

Peste o lingură de plantă mărunţită se toarnă o cană cu apă clocotită. Se lasă la infuzat timp de 30 de minute, apoi se strecoară. 

Se administrează câte 100 de mililitri, de trei ori pe zi, cu jumătate de oră înaintea meselor principale. Durata tratamentului este de 21 de zile. Se face o pauză de o lună, după care se poate relua.

Diabet

Peste un vârf de cuţit de flori uscate de trifoi se toarnă o cană cu apă clocotită. Se acoperă şi se lasă la infuzat timp de o jumătate de oră, apoi se strecoară. Se administrează câte o lingură, de trei ori pe zi, înaintea meselor principale. 

După trei săptămâni, se face o pauză de zece zile, apoi tratamentul se reia.

Ulcer gastric

Peste o lingură de rădăcină uscată şi mărunţită de trifoi, se adaugă o cană de apă clocotită. Se pune la fiert pe baie de abur, o oră. Se strecoară şi se completează cu apă fiartă şi răcită până la volumul iniţial (de 250 de mililitri). 

Se administrează câte o lingură, de cinci ori pe zi, după masă. Durata tratamentului este de două săptămâni. Se face o pauză de o lună, apoi se poate relua încă o dată, conform www.formula-as.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net