A fost unul dintre cei mai controversați împărați romani din istorie! Se îmbrăca în femeie și se prostitua pe străzile Romei

24 iunie 2024 9:56   Fapt divers

Istoria Imperiului Roman este plină de personaje care mai de care, a căror poveste de viață a fost una extrem de fascinantă, iar în unele cazuri, controversată. Heliogabalus, care ajunge la conducerea Romei încă de la o vârstă fragedă, a devenit unul dintre cei mai controversați împărați din istoria Imperiului, dintr-un motiv cu totul neașteptat: tânărul suveran se prostitua în bordeluri, îmbrăcat în femeie.

Heliogabalus nu este deloc singurul împărat controversat din istoria Romei, însă motivele pentru care numele lui a rămas în istorie sunt de-a dreptul bizare, pentru un suveran roman al acelor vremuri.

Povestea lui se petrece în secolul III d. Hr., când Imperiul Roman își pierduse o mare parte din strălucire și autoritate. Majoritatea împăraților sfârșeau asasinați, ori uciși în războaie civile, iar instabilitatea politică era la apogeu.

În aceste condiții, pe tron urcă Heliogabalus, la numai 14 ani. Pe numele său real Marcus Aurelius Antoninus, tânărul suveran s-a născut în 203 d. Hr., în Siria, iar prin intermediul mamei sale, el făcea parte din importanta familie a Severilor. În cele din urmă, el va ajunge pe tronul Romei datorită mamei și bunicii sale.

A fost cel mai controversat împărat roman

Odată ce tânărul ajunge pe tron, pentru romani devine limpede, destul de repede ,că domnia acestuia nu avea să fie una obișnuită. El adoptă numele de domnie Heliogabalus, deoarece tânărul era preot al zeului Elagabal, venerat în Emesa, localitatea siriană unde suveranul copilărise. Odată ce tânărul a dorit înlocuirea zeilor romani, el a stârnit nemulțumirea autorităților de la acea perioadă.

Însă și mai bizar pentru romani era faptul că tânărul, cel puțin potrivit istoricilor, se îmbrăca în femeie și chiar se prostitua în bordelurile din capitală, ori chiar și la colț de stradă. Câteodată, suveranul făcea acest lucruri chiar și la palat.

„Stătea într-o cameră a palatului unde îşi cosuma actele indecente. Tot timpul se afişa gol în pragul uşii, asemeni prostituatelor, şi îi invita pe trecători cu glas dulceag să-i satisfacă poftele”, scrie Dio Cassius, potrivit adevarul.ro.

Se pare că suveranul participa chiar și la evenimente erotice, potrivit istoricului J. Stuart Hay. „Într-o robă transparentă ca razele lunii, cu pleoapele înregrite cu antimoniu, cu faţa vopsită asemeni unei curtezane care stătea pe scaune înalte şi ademenea trecătorii în Suburra, intra în arenă şi acolo dansa alături de sirieni în faţa mulţimii”, scrie acesta în cartea sa, „The amazing emperor Haliogabalus”.

În cele din urmă, la scurt timp după ce a devenit împărat, Heliogabalus a fost asasinat de trupele sale.

Mai multe