Actorul iubit de români care a sfârșit sărac și singur. Puțini știu drama celebrului Costache Caragiale

A fost un actor iubit de milioane de români în secolul XIX, însă, din păcate, a avut un destin trist și s-a stins din viață singur și sărac, în ciuda faptului că a avut o carieră de succes. Puțini sunt cei care cunosc povestea lui Costache Caragiale, unchiul marelui scriitor și dramaturg Ion Luca Caragiale.

Născut pe 29 martie 1815, la București, fiul cel mai mare al lui Ștefan Caragiale și unchiul marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, Costache era înzestrat cu un desăvârșit simț practic și cu reale însușiri actoricești, la fel ca și tatăl său. Era foarte inteligent și reușea să facă tot ce își propunea. A studiat la o școală grecească, alături de alți fii de boieri, și avea rezultate foarte bune la învățătură. La vârsta de 18 ani, era dascăl și a predat limba greacă la Școala Domnița Bălașa din București.

Da se pare că a fi profesor nu era pentru el, astfel că, după doi ani de profesorat, în 1835, s-a înscris la cursurile de la „Școala Filarmonică”, pe care I. Heliade Rădulescu a înființat-o la 19 ianuarie 1834, pentru a pregăti tinerii pentru o carieră în actorie. Aici audiază cursurile lui Costache Aristia, favoritul Domniței Ralu, și îi are colegi de clasă pe C.A. Rosetti, Ștefan Mihăileanu, Anesti Cronibace.

A deschis primul teatru public din Capitală

A debutat în piesa „Alzira” a lui Voltaire, unde a jucat rolul primului american. Ulterior, nu termină cursurile Școlii Filarmonice și, părăsind brusc școala, își ia singur zborul în lume. În 1838, ajunge la Iași, acolo unde a pus bazele Teatrului Național. În următorii 15 ani, Costache Caragiale a promovat piese de teatru scrise de el însuși, de Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi, iar mai târziu s-a întors în București și a fondat „Teatrul de diletanți”.

A deschis primul teatru public din Capitală, pe strada Momolo, aflată la intersecția dintre Strada Academiei și Strada Edgar Quinet, cu ajutorul unui vechi coleg și prieten, C. Mihăileanu, care i-a oferit o sumă consistentă de bani, apoi el însuși și-a amanetat averea și bijuteriile soției. Trupa era formată din mai mulți artiști, precum C. Dimitriadi, tatăl Aristiței Romanescu, Mihail Pascaly, Fany Tardini, Ștefan Velescu și Theodor Teodorini, și a debutat pe data de 21 martie 1845, după nouă luni de muncă, cu piesa „Furiosul”.

După ce a izbucnit Revoluția de la 1848, Costache Caragiale și-a întrerupt activitatea și s-a refugiat la Craiova, alături de bunul său prieten, C. Mihăileanu, unde a organizat o sală de teatru în școala “Lazaro-Oteteleșeanu”.

Între timp, sala Teatrului Național din București fusese ocupată de o trupă străină sprijinită de guvernarea rusă a Bucureștiului. Cere sprijinul domnitorului Barbu Știrbey pentru a găsi o soluție pentru trupa sa și i se acordă conducerea Teatrului Național. Pe data de 1 decembrie 1852, domnitorul inaugurează noua clădire a instituției, iar cu acest prilej, Costache Caragiale organizează o recepție de gală în folosul săracilor, la care asistă Vodă Știrbey cu Doamna și întreaga curte, consulii străini și elita societății bucureștene, iar reprezentația a avut un mare succes.

Costache Caragiale a murit singur și în sărăcie

Din păcate, în anii ce au urmat a avut parte de mai multe probleme financiare și trebuia să asigure salariul actorilor din trupa sa, dar și să cumpere decoruri. Nu a mai primit sprijin, iar teatrul a intrat în faliment. S-a retras de la conducerea teatrului în mai 1855, în locul său fiind numit Matei Millo.

Deprimat, Costache Caragiale a studiat Dreptul, a obținut diploma de avocat, a fost numit judecător de ocol la Judecătoria de Verde din Capitală, iar timp de 2 ani a stat departe de scenă. În ianuarie 1857, a revenit pe scenă, s-a întors doar ca actor, la Teatrul Național, jucând alături de soția sa, Cecilia, fratele cel mic, Iorgu, și soția acestuia, Elena.

Între timp, o nouă generație de actori a apărut pe scenă, așa că dramaturgul a realizat că nu va mai avea succesul de altădată și a decis să joace din ce în ce mai puțin, deși nu era foarte bătrân. În acea perioadă a început să aibă și probleme cu inima. A trăit apoi în sărăcie și i-a fost foarte greu în ultimii ani, nopțile petrecute pe scenă își pusese amprenta pe starea sa.

Costache Caragiale s-a stins din viață pe data de 13 februarie 1877, în sărăcie. A fost uitat de aproape toată lumea, dar oamenii și-au amintit de el abia după ce a decedat. La cererea lui C.A. Rosetti, ca o târzie și inutilă răsplată pentru cel care nu primise nicio recunoaștere oficială în timpul vieții, Camera Deputaților a votat un ajutor de 2.000 de lei pentru înmormântare, relatează dosaresecrete.ro.