Ce pățeau cei care spuneau bancuri despre Ceaușescu înainte de Revoluție! Un actor a plătit scump pentru vorbele sale

Ultima actualizare:

Probabil că fiecare dintre noi ne putem imagina (sau, chiar aminti), că nu era deloc o idee prea bună să spunem bancuri despre Ceaușescu, sau despre regimul comunist, în perioada în care acesta era la putere. Se pare că, în acele vremuri, regimul nu țintea doar peroane influente, care puteau fi o amenințare pentru regim, dar și oamenii simpli! Iar o glumă despre Ceaușescu putea să coste foarte mult pe cel care o spunea!

Un actor a plătit scump pentru glumele sale despre Ceaușescu
Un actor a plătit scump pentru glumele sale despre Ceaușescu

Mai mult ca sigur că fiecare dintre noi ne putem imagina (sau, poate chiar ne și amintim), că nu era deloc o idee prea bună să spunem bancuri despre Ceaușescu, sau despre regimul comunist, în perioada în care acesta era la putere în România.

Se pare că, în acele vremuri, regimul nu țintea doar peroane influente, care puteau fi o amenințare pentru regim, dar și oamenii simpli! Iar o glumă despre Ceaușescu putea să coste foarte mult pe cel care o spunea, potrivit celor de la shtiu.ro!

Glumele despre regim nu erau acceptate de căre autorități, iar cum nu puteai ști niciodată cine colabora cu Securitatea, cel mai bine era să nu spui asemenea bancuri în public. În caz contrar, consecințele puteau fi extrem de grave!

Ce se întâmpla cu cei care făceau glume despre Nicolae Ceaușescu

Un exemplu în acest sens este cel al unui actor faimos în Transilvania, numit Árpád Viski. Se pare că acesta avea comentarii detul de ironice despre sărăcia și problemele din timpul conducerii lui Ceaușescu, iar Securitatea a intrat, rapid, pe fir.

Árpád Viski a fost arestat și închis în anul 1983, fiind acuzat de propagandaă antistatală. A fost condamnat la 5 ani de închisoare, iar, pentru o perioadă de timp, familia sa nici măcar nu a știut unde se află!

După ce a fost eliberat, actorului i-a fost interzis să mai joace în piese de teatru, însă acesta a continuat să vorbească împotriva regimului. Ba chiar mai mult decât atât, la un moment anume, el chiar a glumit că l-ar ucide pe Ceaușescu, dacă ar ajunge la București. Pe data de 12 ianuarie 1986, Árpád Viski a fost găsit spânzurat, în condiții misterioase.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net