Aici este «satul fantomă». S-a organizat ultima înmormântare din istorie

9 ianuarie 2023 7:19   Fapt divers
Ultima actualizare:

Ray Nash a devenit, joi, ultima persoană care va avea vreodată o înmormântare în Imber, deoarece este puțin probabil ca alți foști rezidenți să mai fie în viață. A fost dorința bărbatului de a fi înmormântat alături de propriul său tată pe care nu l-a cunoscut niciodată, Jim, după ce acesta a murit când Ray avea doar un an.

Citește și: Poftiți în casele-fantomă, vechi de 700 de ani! Se află pe o insulă superbă din Grecia 

Fostul mecanic al Royal Electrical and Mechanical Engineers, Ray Nash, care a decedat la vârsta de 87 de ani, a fost ultima persoană care a fost botezată la Biserica Sf. Giles din Imber, Wiltshire, înainte de a fi evacuat în 1943.

Este de așteptat ca înmormântarea domnului Nash, de joi, 5 decembrie, să fie tot ultima care a avut loc la Imber - funeraliile anterioare din sat având loc în urmă cu 10 ani, iar mulți foști rezidenți probabil că nu mai sunt în viață.

A plecat cu mama sa în 1936

„Biserica din sat era Biserica Sf. Giles, așa că în fiecare an, de ziua Sfântului Giles, 1 septembrie, mergeam să vizităm biserica și satul, care urmau să fie deschise publicului”, a declarat înainte de înmormântare fiul bărbatului, Kelvin Nash (63 de ani), conform tabloidului britanic Metro.

Vezi și: Poftiți în satul-fantomă Houtouwan! Ce taxă plătesc turiștii care se încumetă să-l viziteze 

Lui Ray mereu îi plăcea să își amintească de perioada petrecută în Imber. A plecat cu mama sa după moartea tatălui său Jim, în 1936. Dar încă mai vizita satul în fiecare an, deoarece mereu se simțea atras de acesta.

Imber a fost evacuat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a permite ca zona să fie folosită în instruirea trupelor pentru eliberarea Europei. Ministerul Apărării a cumpărat înainte de război fermele și chiar o mare parte din sat pentru a face din Câmpia Salisbury cel mai mare teren de antrenament militar din Marea Britanie.

Ray a lăsat în urmă patru copii

Locuitorilor nu li s-a permis niciodată să se întoarcă și în prezent rămâne parte a zonei de pregătire a Salisbur. Dar, acum este deschis publicului doar de câteva ori pe an și trebuie să obțineți permisiunea Ministerului Apărării pentru a fi înmormântat acolo.

„Unchiul meu Albert a fost fierar al satului și a fost evacuat și el din sat în 1943. A murit următorul an, în 1944, din cauza unei inimi frânte, conform certificatului său de deces, așa că a fost un lucru destul de dificil pentru familie”, a adăugat fiul Kevin.

Iată și: Localitatea-fantomă, din România, ridicată pe o comoară fabuloasă 

Ray Nash și soția sa Elaine au avut patru copii împreună - Kelvin, David, Lawrence și Vicki - și „o întreagă echipă de fotbal” de nepoți și strănepoți. Soția sa a murit în urmă cu doi ani.

„Familia a fost totul atât pentru el, cât și pentru mama, și ar fi însemnat foarte mult pentru ei că toți (copii, nepoții și strănepoții) sunt aici plângând și ducându-le dorul”, a declarat și fiica acestuia, Vicki.   

 Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe