Aici te dai în leagăn la 120 m înălțime: „Zici că zbori!”

19 august 2024 14:04   Fapt divers

Ai avea curaj să faci asta? Amatorii de senzații tari se pot da în cel mai înalt leagăn din Europa, situat pe acoperișul Hotelului Park Inn, din Berlin, la o înălțime de 120 de metri. Este o experiență de neuitat, iar priveliștea capitalei Germaniei este una spectaculoasă.

High Swing, inaugurat în iunie

High Swing a fost inaugurat în luna iunie a acestui an, iar turiști din lumea întreagă au venit pentru a avea ocazia să „zboare” deasupra Berlinului. Pentru 5 minute de distracție, vizitatorii trebuie să scoată din buzunar 22 de dolari. „Am vrut să creăm ceva simplu și ușor de accesat”, a spus Andi Hoefer, directorul general al companiei Bungee.de, care a înființat leagănul, și care operează mai multe atracții în Germania. Compania a oferit anterior ocazia de a face base-jumping din partea de sus a hotelului Park Inn, situat în Alexanderplatz.

High Swing oferă o oarecare concurență turnului de televiziune de 368 de metri, un simbol faimos al fostei Germanii de Est, care are o priveliște inedită asupra Berlinului, relatează France 24.

Peste 100 de vizitatori s-au dat deja în leagăn

„Turnul are ferestre înclinate, dar noi avem o terasă și aer curat”, a spus Hoefer. Și faptul că atracția bate recordul pentru cel mai înalt leagăn din Europa, deținut anterior de un leagăn de 100 de metri din Amsterdam? — „Pură coincidență!”, a mai spus el.

Vizitatorii sunt asigurați cu un ham, iar leagănul este făcut din cabluri groase de 9 metri lungime. Ca să ajungă pe acoperișul hotelului, oamenii trebuie să ia liftul până la etajul 35 al clădirii și să urce încă doi metri până la leagăn.

 „Zici că zbori”, a declarat Victoria Voigt (34 de ani), care a descoperit această atracție turistică datorită rețelelor sociale.  Wendy Sorice, angajata unui hotel, a descris experiența ca fiind o „doză de adrenalină” și a spus i-ar fi plăcut să se dea în leagăn mai mult de 5 minute.

Dar iubitul ei nu a fost atât de entuziasmat – fiindu-i frică de înălțime, el a deci să rămână pe terasă și să o filmeze. De la deschidere și până acum, High Swing a avut parte de peste 100 de vizitatori.

Mai multe