Atenție! O nouă înșelăciune cu pachete la Poșta Română. Poți să rămâi fără niciun ban în cont și nu îi mai poți recupera

1 mai 2023 10:02   Fapt divers
Ultima actualizare:

Foarte mulți români au primit mesaje în care erau anunțați că au de ridicat colete venite prin Poșta Română. Însă, este vorba despre o înșelăciune care te poate lăsă fără banii din cont și, din păcate, nici nu-i mai poți recupera.

Cum funcționează noile înșelăciuni

Mesajele trimise românilor, în care se pretinde că sunt trimise de către Poşta Română, nu fac decât să vă lase fără banii din conturile bancare, dacă urmați paşii din mail-ul pe care-l primiți. Concret, o să fiți anunțați printr-un mesaj despre un colet pe care nu l-aţi ridicat şi o adresă, pe care dacă o veţi accesa, veţi ajunge la o pagină care imită aproape identic site-ul Poştei Române, scriu cei de la EVZ.ro.

Mii de email-uri frauduloase în care oamenii sunt notificaţi că pachetul lor nu a putut fi livrat din cauza neachitării unei taxe vamale de 3,54 lei au fost trimise începând de duminică către ţinte din România de pe IP-uri care aparent provin din Statele Unite ale Americii. Mesajul primit îndeamnă ţintele să acceseze un link pentru a finaliza plata şi a li se confirma expedierea coletului. După accesarea link-ului, victimele le oferă atacatorilor datele lor bancare, care pot fi folosite mai apoi de către hackeri pentru a goli conturile compromise", conform informațiilor din comunicatul transmi publicității de către Poșta Română.

Poșta Română nu solicită taxe vamale prin astfel de mesaje

Reprezentanții Poștei Române i-au atenționat pe români că ei comunică cu clienții săi doar prin adresele de email oficiale ale companiei, și nici nu solicită taxe vamale prin astfel de mesaje.

Conform notificărilor postate de-a lungul timpului de către Poşta Română, compania comunică cu proprii clienţi doar prin intermediul adreselor oficiale (suportclienti@posta-romana.ro, noreply@posta-romana.ro) şi nu solicită plata unor taxe vamale prin intermediul unor astfel de mesaje. De asemenea, compania nu cere clienţilor să furnizeze parole, date cu caracter personal, numere de card sau alte informaţii bancare”, conform  informațiilor din comunicatul transmi publicității de către Poșta Română.

Atenție! Băncile au anunțat că nu au ce să facă în aceste situații, iar dacă te lași păcălit, nu vei mai avea cum să-ți recuperezi banii.

Mai multe