Bărbatul care a sughițat 68 de ani! Niciun doctor nu a reușit să îl vindece

7 august 2023 18:00   Fapt divers

În anul 1922, Charles Osborne, un simplu fermier din Iowa, a început să sughițe. Din păcate, ce ar fi trebuit să fie ceva absolut banal, de care cei mai mulți dintre noi nici măcar nu își mai aduc aminte după câteva zile, a durat ani întregi! Mai precis, Charles Osborne a îndurat 68 de ani de sughiț, fără pauză. Iar niciun doctor nu a reușit să îi vindece problema.

Niciunuia dintre noi nu îi place să se confrunte cu un episod de sughiț, însă, la urma urmei, este ceva normal, care trece rapid. Probabil că cei mai mulți dintre noi nici măcar nu își mai aduc aminte că au sughițat, a doua zi. Din păcate, conform celor de la en.as.com, un simplu fermier din Iowa (Statele Unite) nu a avut parte de acest noroc. Bărbatul a sughițat vreme de 68 de ani, în urma unui incident banal.

Părea o zi obișnuită pentru Charles Osborne, în anul 1922, atunci când încercă să pregătească unul dintre porcii săi, pentru a fi sacrificat. Animalul s-a dovedit a fi ceva mai agresiv decât era normal, iar la o greutate de 136 de kilograme, animalul masiv era foarte greu de controlat, de către fermier. În cele din urmă, Osborne a căzut la pământ, iar atunci când s-a ridicat, a observat că începuse să sughițe.

Niciun doctor nu a reușit să îl vindece

A devenit clar destul de repede că sughițul nu era normal, iar indiferent ce a făcut, Osborne nu reușea să scape de el. De-a lungul anilor 1920, el a vizitat nenumărați doctori, iar niciunul dintre aceștia nu a reușit să remedieze situația. Singurul potențial „tratament”, sugerat de către un medic, a fost un amestec oxigen și monoxid de carbon. Desigur, dacă Charles Osborne ar fi efectuat acest tratament, singurul motiv pentru care sughițul s-ar fi oprit este faptul că fermierul ar fi murit, acest amestec fiind unul, foarte probabil, letal.

Fermierul a sughițat vreme de 68 de ani, până când, într-o dimineață de februarie, calvarul s-a oprit. Nimeni nu a putut să își explice ce a cauzat sughițul, nici ce anume l-a oprit. Din păcate, Charles Osborne a murit la doar câteva luni după ce a scăpat de chinul sughițului.

Mai multe