Castelul unic în lume care se află în România: „Vin domnii ăia să facă spiritism!” A fost construit din durerea unui tată pentru fiica sa

La doar 100 de kilometri de București, în decorul pitoresc al Văii Prahovei se află o construcție impozantă, asemănătoare unei fortărețe, un loc care atrage oameni din toate colțurile lumii datorită legendelor care o învăluiesc. Se spune că, de-a lungul timpului, aici ar fi avut loc mai multe fenomene stranii care au dat naștere unor povești cu fantome sau ședințe de spiritism. Despre ce loc este vorba?

Se spune că unul dintre cele mai bântuite locuri din România este Castelul din Câmpina. Construit de Bogdan Petriceicu Hașdeu între 1894 şi 1896, după moartea fiicei sale Iulia Hașdeu, fiind locul de refugiu pentru tatăl îndurerat care își dorea să comunice cu a sa fată prin intermediul ședințelor de spiritism. Alături de cavoul familiei Hașdeu, din cimitirul bucureştean Bellu, această construcție este unicul templu spiritist din lume.

„Păşim pragul şi ne aflăm sub domul înalt din centrul clădirii. În mijlocul sălii circulare, stă liniştit un stâlp masiv de zidărie, de culoarea marmorii trandafirii. În partea din spate a stâlpului, împotriva uşii de intrare e o scară care suie la celelalte două. În rând cu galeria, deasupra stâlpului pe care se reazimă scările, este un pod susţinut de stâlpi subţiri de fier. Deasupra acestui pod stă sub domul albastru, statuia Mântuitorului, o dată şi jumătate mărimea naturală. Statuia este de lemn, şi colorata, dupa stilul evului mediu, este o operă de rară frumuseţe a sculptorului Casciani din Paris.

Mântuitorul se ridică deasupra unor nouri, către cer cu braţele deschise, cu privirea aplecată spre pământul pe care-l binecuvântează cu amândouă mâinile. Din ochi îi pică lacrimi, în mâini şi în picioare se vad urmele cuielor şi pe frunte ale ghimpilor. Divinul Fiu se înalţă cu faţa către isvorul luminii, către Răsărit”, este descrierea realizată de scriitorul Ion Luca Caragiale, în urma unei vizite la Câmpina în 1896, în perioada în care găzduia practicile oculte organizate de Hașdeu.

Bogdan Hașdeu scria într-un jurnal detaliile ședințelor de spiritism

În Castelul Câmpina, devenit astăzi muzeu, marele cărturar şi-a continuat practicile spiritiste pentru a putea comunica cu Iulia, toate întrunirile oculte fiind descrise într-un jurnal chiar de Bogdan Petriceicu Hașdeu. S-a păstrat transcrierea unui număr de 101 rezumate ale şedinţelor de spiritism în perioada 23 decembrie 1890 până în 18 aprilie 1903, iar, potrivit acestora, fiica sa vorbea despre casă, povestea despre viețile ei anterioare și îi dădea tatălui ei sfaturi cu privire la diverse probleme.

Totodată, circumstanțele construirii acestui templu nu sunt clare nici astăzi, dar, se crede că cea care ar fi trimis planurile de construcţie ale castelului ar fi fost chiar Iulia, cu ajutorul unei ședințe de spiritism.

Sedus de personalitatea Iuliei Hașdeu, un geniu care s-a stins din viață la vârsta de 19 ani, un jurnalist ardelean, Teodor Olimpiu Albini, a avut cu ideea să meargă la Câmpina, trecând munții cu pașaport, pentru a auzi poveștile asociate cu castelul construit de Hașdeu. Din observațiile sale, se pare că templul a fost sursa unor legende despre fantome încă de pe vremea când Hașdeu ținea ședințele de spiritism: 

1. „Noaptea, dincolo de porţile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cântând la pian. Se mai aud strigătele de «bravo» şi aplauzele bătrânului Hașdeu, care la moartea Iuliei avea doar 50 de ani. Uneori, pianul cânta şi ziua”

2. „Nimeni nu calcă prin faţa castelului. Oamenii trec pe partea cealaltă a străzii şi se închină, speriaţi ca de dracul. Cei aflaţi prin vecinătate au cerut Primăriei ca Hașdeu să fie forţat să se mute şi casa stafiilor să fie dărâmată”

3. „Ne-am suit în copac şi am stat ascunşi toată noaptea. N-am văzut când a intrat stafia în clădire, dar la cântatul cocoşilor, domnişoara Iulia a ieşit pe terasa din stânga. Era îmbrăcată în rochie albă, avea flori de margarete în braţe şi părul prins în coc cu o stea. A doua zi dimineaţă, câteva fire de margarete au fost găsite de măturătorul de stradă lângă gardul castelului. Era în septembrie, margaretele dispăruseră demult”

4. „Dacă cineva trece prin faţa castelului şi vrea să înjure, nu poate. Limba i se face de clei”

5. „Uneori, noaptea, bătrânul urlă ca lupul. Iese la geam, descheiat la cămaşa de noapte, cu ochii roşi ca rugul şi striga: «Vina mafila, Papaliga tatanta», ce ştiu, o vorbire de vrăjitor..." (Probabil: «Viens, ma fille, papaliga - aşa îi spunea Iulia tatălui ei - t"attends!» - în traducere: «Vino, fiica mea, papaliga te aşteaptă!»”.

Fenomene inexplicabile după moartea tatălui îndurerat

Iar după moartea bătrânului Hașdeu, în acest templu s-au petrecut tot felul de fenomene aparent inexplicabile. Potrivit legendei, un incident ciudat a avut loc în anul 1936, când trei tineri drumeți au vizitat castelul. Mircea, unul dintre ei, fiul unui mare industriaș, patronul companiei petroliere „Astra Română”, a vrut să așeze un basc Hristului şi să se fotografieze cu el, luându-l amical de gât.

Din păcate, câteva zile mai târziu, vizitându-și tatăl la fabrică, tânărul, de curiozitate, a tras de mânerul unei uși metalice, neștiind că nu are voie să meargă acolo, deoarece era depozitat acidul pentru a spăla piesele. Acesta s-a revărsta peste el, doar faţa şi mâna dreaptă fiind neatinse. Ulterior, a decedat în chinuri groaznice.

Un alt incident ciudat s-a petrecut în 1957, după ce castelul a fost transformat într-o cazarmă militară. Amplasat de superiorii săi, un soldat a încearcat să mute statuia Hristului din clădire. Deși pare a fi cea mai ușoară expoziție din muzeu, nu a putut fi mutată. Până la urmă, a fost lăsată la locul ei, unde a rămas până astăzi, realatează Adevărul.ro.

Iulia Hașdeu a fost un copil precoce, un mic geniu. La doi ani și jumătate știa să citească, la patru scria, la cinci compunea primele poezii, la opt trecea examenul primar, iar la unsprezece a absolvit Liceul Sfântul Sava din București. Ea a scris povești și poezii pentru copii pe teme istorice înainte de a împlini șapte ani. În adolescență, știa trei limbi străine, franceză, germană și engleză, a scris poezie, piese de teatru și povești. A murit în toamna anului 1888, cu câteva luni înainte de a împlini 19 ani, de tuberculoză.