Ceaiul preferat al japonezilor, mai bogat în calciu decât laptele. Cum se prepară corect și cine ar trebui să îl evite

13 mai 2026 18:31

Ceaiul este a doua cea mai populară băutură de pe glob, după apa potabilă. Iar popularitatea ceaiului nu se datorează numai gustului pe care îl are, ci și numeroaselor beneficii pe care le are pentru sănătate. În Japonia, există un ceai anume care este recuoscut pentru faptul că este bogat în calciu și potasiu.

Este un ceai foarte sănătos

Ceaiul japonez kukicha este recunoscut în întreaga lume pentru beneficiile pe care le are pentru sănătate. Potrivit clickpentrufemei.ro, acest ceai poate să regleze tensiunea arterială, poate stabiliza nivelul de zahăr din sânge și poate fi util și pentru susținerea sănătății oaselor.

Acest sortiment de ceai conține de șase ori mai mult calciu decât laptele și, pe lângă acest lucru, are un nivel ridicat de minerale și antioxidanți. Ceaiul este unul popular în Japonia și spre deosebire de sortimentele tradiționale, kukicha se prepară din crenguţe şi tulpini.

Este un ceai foarte popular în Japonia

Ceaiul kukicha nu este chiar atât de amar precum cel verde, are note lemnoase și o ușoară tentă de dulce. Infuzia se prepară foarte repede și poate chiar să regleze nivelul glicemiei. În plus, datorită nivelului ridicat de potasiu pe care îl conține, ceaiul poate să regleze tensiunea arterială.

În plus, potasiul este crucial și pentru absorbția glucozei într-un mod cât mai optim. Iar, pe lângă toate aceste beneficii, ceaiul conține și polifenoli, având proprietăți antioxidante care vor reduce rezistența la insulină.

Cum se pregătește acest ceai

Acest ceai are un nivel de cafeină mai mic decât alte sortimente de ceai. Însă, unele persoane tot pot să resimtă efecte secundare precum insomnie, anxietate sau palpitații, dacă beau ceaiul în cantități mari și sunt sensibile la cafeină.

De asemenea, este important să avem în vedere modul în care ceaiul paote interacționa cu medicamentele pe care le luăm, mai ales cele anticoagulante. Cei care urmează un tratament medical trebuie să ceară opinia medicului înainte de a consuma acest ceai.

Pentru a pregăti acest ceai, trebuie pusă o linguriță de crenguțe de ceai kukicha în ceașcă, peste care se toarnă apă fierbinte. Mai departe, ceaiul va trebui lăsat la infuzat vreme de 2-3 minute.

Mai multe