Cel mai vechi cuvânt scris în limba română. Are peste 1.000 de ani și este folosit și astăzi

Puțini știu că unul dintre cele mai vechi cuvinte scrise în limba română datează din secolul al X-lea și este folosit fără întrerupere până în prezent. Este vorba despre numele „Petre”, inscripționat pe un ulcior descoperit la Capidava, în județul Constanța. Obiectul, găsit în 1967 de doi localnici din Topalu, reprezintă o piesă arheologică de o importanță majoră pentru istoria limbii române, fiind considerat de numeroși specialiști drept una dintre cele mai timpurii atestări scrise ale unui cuvânt românesc.

Vasul poartă inscripția „ПETPE”, redată cu litere grecești, și este asociat cu numele „Petre”, formă care a supraviețuit peste o mie de ani în onomastica românească.

Ulciorul de la Capidava și semnătura misterioasă

Ulciorul descoperit la Capidava are gâtul și toartele rupte, dar păstrează fundul plat și elemente decorative specifice epocii. Inscripția „ПETPE” a atras imediat atenția cercetătorilor, întrucât ar putea reprezenta numele meșterului care a realizat obiectul.

Arheologul dr. Eugen Silviu Teodor a explicat semnificația descoperirii, subliniind particularitatea formei numelui:

„Acest nume, obsedantul Petre, este desigur motivul pentru care istoricii au devenit foarte atenți. De ce? El face parte din setul de nume sfinte, evocând pe întâiul Apostol și întemeietor al Bisericii orașului etern – Roma, Sfântul Petru. Forma numelui, însă, este greu de derivat din grecește, Πέτρε putând fi, eventual, forma de vocativ pentru Πέτρος, însă o semnătură la vocativ ar fi ceva neobișnuit pentru un grec. Meșterul ar fi putut fi, desigur, și slav, dar atunci s-ar fi semnat Petar, sau Piotr, nu Petre, care aduce o consonanță inconfundabilă, specifică doar numelor românești”.

Această observație este esențială, deoarece sugerează că forma „Petre” are o particularitate fonetică specific românească, ceea ce întărește ipoteza continuității limbii române în spațiul dobrogean încă din secolul al X-lea.

Contextul istoric al obiectului

Din punct de vedere tipologic, vasul se încadrează în categoria ulcioarelor amforoidale, cu tradiție romană, însă specialiștii îl datează în a doua jumătate a secolului al X-lea. Contextul istoric al regiunii este complex: după retragerea garnizoanei romano-bizantine în secolul al VII-lea, zona a intrat sub influență bulgară, iar ulterior, după anul 971, a revenit sub autoritate bizantină.

Dr. Eugen Silviu Teodor precizează, pentru Gândul, că obiectul ar fi fost realizat într-un moment de tranziție politică și culturală:

„În baze tipologice, vasul ceramic se încadra urcioarelor amforoidale, de veche tradiție romană, aparținând însă, cu destulă probabilitate, secolului X, mai exact celei de a doua jumătăți. Garnizoana romană fusese retrasă de pe cetate la începutul veacului VII, când Imperiul romano-bizantin și-a abandonat provinciile balcanice în mâinile barbarilor; pe locul garnizoanei – o superbă faleză înaltă a Dunării – s-au așezat locuitori pașnici, trăind în modeste bordeie, sub autoritate bulgară. După prăbușirea Primului Țarat bulgar, după 971, zona reintră sub autoritate bizantină; acesta este contextul în care vasul a fost produs, fiindcă detaliile tehnice sugerează o replică locală a unor produse de lux ale epocii”.

Prin urmare, ulciorul de la Capidava nu este doar un simplu obiect ceramic, ci o mărturie a continuității culturale și lingvistice într-o perioadă istorică marcată de transformări majore.

Deși inscripția are peste o mie de ani, numele „Petre” este folosit și astăzi în limba română, fără modificări esențiale de formă. Această continuitate reprezintă o dovadă impresionantă a stabilității limbii și a tradițiilor onomastice românești.

Descoperirea de la Capidava demonstrează că limba română nu a apărut brusc, ci s-a format și consolidat în timp, păstrând legături profunde cu tradiția romană, creștinismul timpuriu și evoluțiile istorice ale regiunii.