Cine a fost cel care a descoperit întâmplător penicilina, antibioticul care a revoluţionat medicina
Alexander Fleming a fost un medic și microbiolog scoțian, cunoscut mai ales pentru descoperirea unuia dintre cele mai importante remedii din istorie. Mai exact, el este cel care a descoperit întâmplător penicilina, mucegaiul care ucide bacteriile.
Născut la 6 august 1881, în Darvel, Scoția, fiind al șaptelea din cei opt copii ai unei familii de fermieri scoțieni, Alexander Fleming s-a angajat după absolvire la St. Mary’s Hospital, unde a fost cercetător, iar apoi funcționar de transport maritim. Ulterior, în 1908, a fost medaliat și a fost numit cel mai bun student la medicină din cadrul Universității din Londra.
Fleming a fost unul dintre primii medici din Marea Britanie care a administrat arsfenamină (Salvarsan), un medicament eficient împotriva sifilisului, descoperit de savantul german Paul Ehrlich în 1910. Însă, el este cunoscut pentru descoperirea penicilinei.
În anul 1928, într-o zi urâtă de septembrie, bacteriologul scoţian Alexander Fleming se afla în laboratorul său din spitalul londonez Sainz Mary’s, venit dintr-o vacanță în Scoția, unde lucra la un experiment prin care încerca să afle secretele unei bacterii, astfel încât să găsească leacul potrivit împotriva bolilor care măcinau multe suflete. Într-unul dintre recipientele pe care se dezvoltau bacteriile analizate a observat că un mucegai de culoare verde-albăstrui, care ataca bacteriile, aproape dizolvându-le.
„Am fost acuzat că am inventat penicilina, dar nimeni nu ...”
Experimentele ulterioare cu mucegaiul au confirmat că acesta ucide o varietate de bacterii, inclusiv streptococul (o bacterie care cauzează streptococul în gât, febra scarlatină și reumatică și fasciita necrozantă, cunoscută și sub numele de bacteria carnivoră), meningococul (care cauzează meningită) și difteria. I s-a spus Penicillium notatum, Fleming botezând-o şi mai simplu, penicilina. Testarea noului medicament a dat roase din prima, cercetătorul descoperind că substanţa distruge bacteriile, chiar şi diluată de 1.000 de ori.
Testele au fost efectuate mai întâi pe animale, care au supraviețuit experimentului, și anume iepuri și șoareci, dar și pe oameni folosiți drept cobai. Alexander Fleming nu a avut resursele necesare pentru a-și continua cercetările, așa că a durat încă 12 ani pentru ca descoperirea sa să devină penicilina pe care o cunoaștem astăzi. Acesta a a aplelat la medicul Howard Florey, expert la Universitatea Oxford, care împreună cu dr. Ernst Chain au făcut studii ce au dat rezultate foarte bune. Cei trei au fost răsplătiţi cu premiul Nobel pentru Medicină.
„Am fost acuzat că am inventat penicilina, dar nimeni nu ar fi putut face asta vreodată. Natura a inventat-o de mii de ani. Eu doar am descoperit-o”, a pus Alexander Fleming, potrivit Adevărul.ro.
Alexander Fleming, biologul și farmacologul scoțian care a descoperit penicilina, a murit la 11 martie 1955, la vârsta de 73 de ani, în urma unui atac de cord.