Ludmila, cea mai de succes femeie lunetist din istorie. Deţine un „record” de 309 ucideri confirmate
Cu toate că este o meserie pentru bărbaţi, a existat o femeie care a devenit rapid unul dintre cei mai de temut lunetiști din lume. Ludmila Pavlicenko a ucis 309 de soldați inamici, dintre care 36 de lunetiști, deși, conform unor surse, ucraineanca ar fi ucis mai mulți oameni. Nicio altă femeie nu a mai reușit o astfel de performanță cu arma în mână.
Ludmila Pavlicenko s-a născut pe 12 iulie 1916, într-un mic oraș ucrainean, Bila Țerkva. La vârsta de 14 ani, s-a mutat la Kiev împreună cu familia sa. S-a înscris în Osoaviakhim, o organizaţie paramilitară care îi învăţa pe ruşi cum să manevreze armele. În data de 22 iunie 1941, atunci când Adolf Hitler a rupt legăturile cu Iosif Stalin, iar trupele germane au atacat Uniunea Sovietică, Ludmila s-a grăbit să se înroleze în armată pentru a-şi apăra patria.
Cu toate că inițial a fost refuzată pentru că era femeie, fiind trimisă pentru a se angaja ca asistentă medicală, același lucru întâmplându-se și după ce a prezentat certificatul de lunetist pe care îl obţinuse de la Osoaviakhim, Armata Roşie i-a permis, în cele din urmă, să susţină un test.
I-au dat o armă şi i-au arătat doi români care luptau de partea germanilor. I-a împuşcat cu uşurinţă, aşa că a fost acceptată în armată.
187 de germani uciși, în primele sale 75 de zile de război
La scurt timp după ce a fost trimisă pe câmpurile de luptă din Grecia şi Moldova, a devenit un lunetist de care mulţi se temeau, ucigând 187 de germani în primele sale 75 de zile de război. Lunetiștii care au luat parte la aceste bătălii au luptat adesea în liniile inamice, departe de unitățile lor. A fost o sarcină foarte periculoasă și dificilă, deoarece Ludmila a trebuit să rămână complet nemișcată ore întregi, astfel încât să nu poată fi detectată de lunetiștii inamici.
A fost transferată în Crimeea să lupte în Bătălia de la Sevastopol, după ce a devenit cunoscută în Moldova şi Odessa. Devenea tot mai bună, duelându-se chiar cu lunetişti inamici. Potrivit statisticilor oficiale, a ucis în total 36 de lunetiști germani, unii dintre ei cu un număr mare de decorații militare. Ca urmare a acestora, a câștigat porecla „Doamna moarte".
A luptat la Sevastopol timp de 8 luni, unde a fost premiată de Armata Roșie și promovată în grad. A fost rănită de mai multe ori pe câmpul de luptă, dar nu a renunțat. Abia după ce o rachetă i-a explodat în față, când poziţia să a fost bombardată de germanii disperaţi să o ucidă, a fost retrasă de pe front.
„Cine are timp să se gândească dacă îi străluceşte nasul, când bătălia este în desfăşurare?”
Ludmila Pavlicenko a devenit o figură proeminentă în război, protagonistă a propagandei Armatei Roşii şi spaima soldaţilor germani de pe tot frontul de est. Germanii chiar i-au propus să dezerteze şi să se alăture lor. De asemenea, a fost primul soldat sovietic care a vizitat Casa Albă, unde s-a întâlnit cu preşedintele Franklin Roosevelt.
Lunetista s-a supărat, însă, pe jurnaliştii americani pentru modul în care îi puneau întrebări despre război, fiind criticată pentru modul în care arată şi se îmbrăca. Când a fost întrebată dacă se machia pe front, ea a răspuns: „Nu există restricţii în acest sens, dar cine are timp să se gândească dacă îi străluceşte nasul, când bătălia este în desfăşurare?”, potrivit adevărul.ro.
2.000 de femei lunetiste au luptat pentru Armata Roșie în cel de-al Doilea Război Mondial, dar doar 500 au supraviețuit. Cele 309 de crime confirmate au pus-o pe Ludmila în top 5 cei mai buni lunetiști din istorie, însă se spune că ar fi ucis mai mulți oameni, pentru că o ucidere confirmată înseamnă că a fost văzută de o a treia persoană. După război, Pavlicenko s-a întors la Universitatea din Kiev pentru a-şi continua studiile. S-a stins din viață pe data de 10 octomrbie 1974, la 58 de ani, la Moscova.
Povestea Ludmilei Pavlicenko a fost prezentată într-un film intitulat „Bătălia de la Sevastopol” în Rusia și „Indestructibil” în Ucraina. Pelicula a fost filmată în timpul protestelor de pe Euromaidan din 2013.
