Cine este prințul Edward, fratele regelui Charles III, și ce scop are vizita lui în România
Fratele regelui Charles al III-lea, prințul Edward, se află în România, în Cluj-Napoca. Membrul Casei Regale a Marii Britanii va sta în țara noastră preț de câteva zile.
Prințul Edward vizitează România cu ocazia forumului fundației cu ocazia forumului Duke of Edinburgh”, eveniment desfășurat între 11 și 14 octombrie. Evenimentul are loc la fiecare 3 ani și reunește susținători și lideri mondiali în domeniul educației și tineretului din peste 130 de țări.
Prințul Edward a vizitat baza sportivă de la Viitorul Cluj și a intrat pe teren
Prințul Edward a vizitat baza e pregătire a juniorilor de la Viitorul Cluj și a fost foarte încântat de cele descoperite. A acceptat să intre pe teren și a schimbat câteva pase cu micuții, ba chiar a executat și un penalty.
Citește și: Viața fascinantă a reginei Elisabeta a II-a, în imagini
„Suntem foarte bucuroși, este singura vizită pe care prințul Edward o face pe teren. Deși această delegație face mai multe vizite în Cluj, prințul Edward vine doar la Academia Viitorul. Am aflat de acest program prin intermediul responsabilului de program în România.
Acest program îi învață pe copii să lucreze, să facă ceva cu viața lor în momentul în care termină cu fotbalul. Trebuie să aibă o alternativă viabilă pentru viață”, a declarat Răzvan Zăvăleanu.
Prințul Edward a zăbovit o perioadă pentru a da mâna cu cei aflați la antrenamente și în baza sportivă și a schimbat câteva vorbe cu micii fotbaliști.
„Copiii au posibilitatea ca, pe lângă fotbal, să facă și alte activități, voluntariat, să învețe limba engleză, să fie mai disciplinați și mai ordonați, detalii ce-i vor ajuta în viață, indiferent că vor fi performeri sau nu în fotbal”, a declarat Andra Zăvăleanu, director al Academiei Viitorul Cluj.
Vezi și: Cum a devenit Sophie de Wessex nora preferată a reginei Elisabeta a II-a
Cine este prințul Edward, conte de Wessex
Prinţul Edward, Conte de Wessex, este al patrulea copil al reginei Elisabeta a II-a şi al prinţului Philip, duce de Edinburgh.
După ce prinţul Harry şi soţia sa, Meghan Markle au renunțat la rolul lor în cadrul Casei Regale a Marii Britanii, Edward şi Shopie au devenit extrem de apropiaţi de regină, în special după moartea prinţului Philip. Conform presei britanice, cei doi o vizitau aproape săptămânal pe suverană. De altfel Sophie a fost considerată de către regretata suverană fiica sa de suflet.
Regina Elisabeta a II-a și Sophie obișnuiau să petreacă după-amiaza de sâmbătă urmărind filme de război sau documentare, potrivit publicațiilor din Marea Britanie, iar acest lucru a contribuit la consolidarea legăturii lor.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!