Conducătorul român care a avut cea mai lungă domnie. S-a aflat la cârma statului modern pentru o perioadă de peste 48 de ani
Pe 10 mai 1866 Carol I a intrat în Bucureşti, această dată fiind considerată din acel moment începutul domniei sale, cea mai lungă din istoria noastră. În aceeaşi zi a şi depus jurământul, în faţa deputaţilor şi reprezentanţilor Bisericii.
Carol I a domnit peste 48 de ani
În manualele școlare vechi, Ștefan cel Mare este prezentat ca având cea mai lungă domnie dintre toți conducătorii din România. Ștefan a stat în fruntea statului pentru o perioadă de 47 de ani, conducând Moldova. Cu toate acestea, în istoria recentă, Regele Carol I este cel care a domnit, de fapt, cel mai mult. Acesta s-a aflat la cârma statului modern pentru o perioadă de peste 48 de ani, între anii 1866 și 1914. În lunga sa domnie, Carol I a obținut independența țării, a creat o economie stabilă, a deschis o serie de instituții moderne și a pus bazele dinastiei regale din România care continuă și în prezent.
Carol I a înfăptuit Prima Constituție
După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza, făuritorii loviturii de stat au luat decizia de a aduce la conducere un personaj străin care poate privi problemele țării în mod obiectiv. În data de 10 mai/22 mai (calendar vechi) 1866, Carol a intrat în București, veste care a adunat peste 30.000 de oameni dornici să-l cunoască. A fost încununat oficial rege al României în data 14 martie 1881, devenind astfel primul monarh al dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen, dinastie care va conduce țara pe timp de pace și război până în anul 1947. Cea mai importantă realizare a lui Carol I pentru România a fost înfăptuirea Primei Constituții, făurită în anul 1866.
Carol I a avut un singur copil, pe Maria
Căsătorit cu Elisabeta de Wied din 1869, Carol I a avut un singur copil, pe Maria. Fetiţa a murit, însă de scarlatină la vârsta de numai 4 ani, iar regina a pierdut apoi toate sarcinile. Se punea însă probema moştenirii, menită să păstreze tot ce construise în aproape o jumătate de secol de domnie, aşa că regele l-a ales să-i urmeze la tron pe nepotul său de frate, Ferdinand. Şi i-a lăsat nu doar tronul, ci şi credinţele lui faţă de popor şi pământul pe care trăia.
Carol I s-a stins din viaţă la vârsta de 75 de ani, pe 27 septembrie 1914, la Castelul Peleş şi a fost înmormântat, aşa cum a cerut, la Curtea de Argeş.