Cum a ajuns România pe mâna sovieticilor. Cine au fost cei care au decis soarta țării înainte de terminarea războiului

România a intrat oficial, după cel de-al Doilea Război Mondial, în sfera de influenţă sovietică, cu acordul Marilor Puteri ale vremii, precum Anglia sau Statele Unite ale Americii, ale căror decizii erau bazate pe interese economice și geostrategice.

De partea Germaniei Naziste

Regatul României intra, după cel de-al Doilea Război Mondial, sub sfera de influență a Uniunii Sovietice. Lăsată în mâinile comuniștilor și agenților sovietici, țara a devenit, în cele din urmă, un stat comunist, un regim care a caracterizat-o din punct de vedere social, politic și cultural, timp de aproape o jumătate de secol, provocând daune și traume profunde pe termen lung. Decizia de a lăsa România în mâinile sovieticilor și în ghearele comunismului a aparținut marilor decidenți ai vremii - cei care au câștigat războiul. În plus, România se afla într-o situație delicată și complexă, cu o mare parte din ea în liniile inamice și forțată să se predea necondiționat.

În ciuda faptului că era un aliat tradițional al Marii Britanii și al Franței, România a intrat în al Doilea Război Mondial, în 1941, de partea Germaniei Naziste. Decizia acestei alianțe controversate a fost luată de mareșalul Ion Antonescu, o figură, la rândul său, controversată în istoria României.

Mareșalul și-a justificat decizia prin teama de Uniunea Sovietică și izolarea politică a României, după bltizkrieg-ul german și capitularea Franței. În realitate, țara noastră a fost făcută bucăți. În baza Dictatului de la Viena, cât și pactul Ribbentrop Molotov, România rămăsese fără Basarabia, Transilvania de Nord-Vest, Bucovina de Nord și Cadrilaterul. Până aproape de sfârșitul războiului, românii au luptat alături de naziști, suferind un adevărat dezastru în campania din Rusia, sperând că Germania va învinge și România își va recăpăta provinciile pierdute.

România schimbă taberele și întoarce armele împotriva aliatului său - Germania

Schimbarea situației războiului, cu o contra-ofensivă sovietică devastatoare și presiunea anglo-americană pe frontul de vest, i-a determinat pe români să își regândească poziția. La 23 august 1944, când trupele ruse au trecut granița țării, Regele Mihai și politicienii vremii au decis să-l aresteze pe Ion Antonescu și să îndrepte armata împotriva Germaniei Naziste.

România, care fusese un inamic al Uniunii Sovietice, a devenit un aliat și pleacă în forcing-ul către Berlin. Cu toate că țara noastră a încheiat războiul oarecum victorioasă, nu i-a fost de mare ajutor. După 1945, a fost dată pe mâna sovieticilor și „stalinizată”.

După război, lumea a fost împărțită între marile puteri victorioase: Marea Britanie, SUA și Rusia Sovietică. De fapt, au existat două sfere majore de influență, sovieticiă și democratică, reprezentate în principal de britanici, dar mai ales de americani. Artizanii acordurilor de procentaj au fost, de fapt, doi mari oameni politici care hotărâseră soarta războiului, Winston Churchill și dictatorul sovietic Iosif Stalin. Soarta anumitor state, printre care și România, a fost decisă la cea de-a patra conferință de la Moscova, din octombrie 1944, care reglementa acordurile de procentaj.

S-a hotărât ca țara noastră să fie 90% în sfera de influență sovietică și doar 10% în cea britanică, ca un fel de garanție a integrității acesteia. Grecia era 90% în sfera de influență britanică, iar Iugoslavia și Ungaria în proporții egale. Bulgaria a fost dată și ea, deși într-un procent mai mic decât al României, total pe mâna sovieticilor.

Sub infama „Cortină de Fier”

Această situație a devenit clară la Yalta, celebra conferință care a avut loc la Palatul de la Livadia din Crimeea, în perioada 4-11 februarie. La această reuniune, Stalin s-a întâlnit cu președintele american Roosevelt și cu premierul britanic Churchill. Lumea a fost împărțită în sfere de influență, iar România, împreună cu alte state din Balcani și Europa Centrală, a fost plasată sub „Cortina de Fier”.

Dar înainte de aceste întâlniri și conferințe oficiale, cărțile erau deja făcute, iar maestrul de ceremonii a fost Winston Churchill. Diplomații români au încercat să convingă să scoată România din război în condiții favorabile, dar fără succes. Zarurile fuseseră aruncate. Pentru Marea Britanie și SUA, România nu prezenta niciun interes. Grecia, în schimb, avea acces la Marea Mediterană, ceea ce era foarte important pentru britanici, iar Stalin avea de ales  între acest stat sau România. Premierul britanic a ales Grecia, fără ezitare.

„Este vorba de decizia lui Churchill de a oferi zona de influenţă lui Stalin în Bulgaria şi România în schimbul unei zone de influenţă în Grecia, pentru asigurarea drumului Imperiului Britanic în Mediterana. Astfel, în timp ce România făcea eforturi disperate la Cairo şi la Stockholm să obţină un armistiţiu care să salveze independenţa şi suveranitatea ţării, tocmai în acel timp, aprilie-iunie 1944, Churchill îl manevra pe Roosevelt şi obţinea vânzarea României”, scria, în „Agonia României”, avocatul Nicolae Baciu, contemporan cu evenimentele, conform adevărul.ro.

„Un teatru de operaţii secundar”

La rândul lor, americanii nu erau interesați să intervină în Europa de Est sau Balcani, fiind mai degrabă preocupați de vestul Europei. „Statele Unite nu trebuie să facă nimic care să angajeze sau antreneze forţele americane în Balcani, un teatru de operaţii secundar”, se arăta în memorandumul prezentat la 8 martie 1943 de Stimson, ministrul Apărării din SUA.   

De asemenea, președintele SUA, Roosevelt, preciza în 1943: „Statele Unite nu se vor amesteca în treburile interne în Balcani, regiunea nefiind un obiectiv natural al Statelor Unite”, adăuga în același an Ministerul Apărării al SUA, document prezentat în lucrarea „Records of War”.

Stalin se angajase ca în statele intrate în sfera de influență sovietică să fie organizate alegeri libere. Evident, sovieticii nu s-au ținut de cuvânt, alegerile fiind falsificate sau manipulate în mod grosolan în favoarea partidelor comuniste.