Cum a devenit Alexandru Ioan Cuza domnitor al Principatelor Române sub amenințarea cuțitelor și topoarelor

În urmă cu 165 de ani, la 24 ianuarie 1859, s-a desfășurat un moment crucial în istoria României - alegerea domnitorului pentru Principatele Unite. Însă, puțini cunosc detaliile acestei alegeri tumultuoase, în care presiunea cuțitelor și topoarelor a jucat un rol semnificativ. Alegerea finală a fost Alexandru Ioan Cuza, un personaj cu o poveste complexă și o ascensiune în lumea politică marcată de contracandidați puternice și mișcări de stradă.

Contextul politic și internațional

În perioada anilor 1849-1856, Principatele Române se aflau sub dominația Imperiului Otoman și Imperiului Țarist, iar perspectivele de dezvoltare erau limitate. Războiul din Crimeea, declanșat în 1856, a oferit românilor o șansă de a-și revendica independența, sprijinindu-i pe otomani împotriva rușilor, scriu cei de la Adevărul.

Contracandidații lui Cuza

În Moldova, Mihail Sturdza, un fost domnitor respectat și filorus, a fost un contracandidat puternic lui Cuza. Pe de altă parte, Mihail Kogălniceanu, colegul de pension al lui Cuza și un pașoptist notoriu, a reprezentat o alternativă serioasă. În Valahia, Alexandru Dimitrie Ghica și Gheorghe Bibescu, doi foști domnitori, au fost principalii contracandidați.

Alexandru Ioan Cuza, un candidat neconvențional

Cuza, deși provenea dintr-o familie boierească modestă, și-a câștigat notorietatea prin demisia sa de onoare în urma falsificării voturilor. Era un personaj puțin cunoscut, dar avantajat de faptul că părea ușor de manipulat. A fost membru al lojei masonice "Steaua Dunării" și avea sprijinul intelectualilor și politicienilor unioniști.

Miza și mișcările de stradă

Pentru a impulsiona nominalizarea lui Cuza, Nicolae Pisoski, un apropiat al acestuia, a folosit presiunea cuțitelor și topoarelor la adunările din Iași și București. Cuza a devenit o soluție de compromis, sprijinită de intelectualii unioniști și de oamenii înarmați care amenințau cu tulburări dacă nu era ales.

Alegerea finală a avut loc la 24 ianuarie 1859, iar Cuza a fost ales domnitor al ambelor Principate sub presiunea amenințării cuțitelor și topoarelor. Chiar dacă alegerile au fost contestate, Cuza a fost confirmat de Marile Puteri și a devenit domnitorul Unirii.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române Unite în 1859 a fost un moment crucial, marcat de contracandidați puternici și mișcări de stradă. Presiunea cuțitelor și topoarelor a contribuit la crearea unui context politic tensionat, iar Cuza, un candidat aparent neconvențional, a devenit figura cheie în procesul de unificare a Principatelor. Această perioadă a jucat un rol esențial în evoluția României către formarea statului modern.