Cum este corect: genoflexiuni sau genuflexiuni? Milioane de români folosesc forma greșită

10 februarie 2024 11:01   Fapt divers

Există o mulțime de cuvinte în limba noastră care ne pun în dificultate, mulți români apelează la ajutorul dicționarului, pentru a se putea exprima corect gramatical. De altfel, o capcană în care putem cădea de multe ori este să credem că nu avem nevoie o mână de ajutor din partea specialiștilor doar pentru că suntem vorbitori nativi de română.

De-a lungul timpului, unele cuvinte din limba română au început să pună din ce în ce mai multe probleme oamenilor. Motivul este faptul că pronunția lor nu este foarte clară, iar în funcție de accentul fiecăruia, este foarte posibil să auzim o pronunție greșită, pe care, neștiind că este incorectă, să o folosim și noi, mai departe. Un astfel de cuvânt ambiguu este „genoflexiune”, pe care cu siguranță l-am auzit pronunțat și ca „genuflexiune”.

Însă, care este, de fapt, varianta corectă? Ei bine, potrivit informațiilor oferite de către cei de la Antena 3 CNN, se pare că cei mai mulți români folosesc forma de „genoflexiune”, însă este acesta și varianta corectă? Răspunsul poate fi surprinzător pentru mulți dintre noi, în funcție de modul în care folosim acest cuvânt banal.

Care este forma corectă a cuvântului

Ei bine, în ce privește etimologia acestui cuvânt banal, trebuie să știm că el provine din limba franceză, mai precis, unde se spune génuflexion. Acest cuvânt definește mișcarea de îndoirea a genunchilor, mai precis, exercițiile de gimnastică pe care le cunoaștem cu toții.

Din prima putem sesiza că în varianta din limba franceză, de unde provine cuvântul nostru, conține vocala „u”, nu „o”. Ei bine, după cum putem intui, în ciuda faptului că un număr însemnat de români folosesc forma de „genoflexiune”, în gramatica limbii române, corect este să spunem „genuflexiune”.

În ciuda faptului că varianta corectă a cuvântului nu este, în mod surprinzător, cea mai populară printre români, dacă vrem să ne exprimăm corect (mai ales în scris), este important să știm că „genuflexiune” este forma acceptată a cuvântului.

Mai multe