Cum să vopsești ouăle corect. Trebuie sa fie fierte înainte sau nu?

31 martie 2025 21:30   Fapt divers

Au mai rămas câteva săptămâni până când românii vor sărbătorii Paștele. Cozonacul, pasca dar mai ales ouăle roșii sunt nelipsite de pe mesele îmbelșugate. În Săptămâna Mare gospodinele pun la punct ultimele pregătiri, iar în Joia Mare se vopsesc ouăle. Iată câteva detalii de care să ții cont dacă vrei să execuți corect acest proces. 

Content image

Astăzi vom elucida o dilemă pe care multe gospodine o au atunci când vine vorba de vopsitul ouălor: se fierb sau nu înainte? Ei bine, este recomandat ca ouăle să fie deja fierte apoi vopsite; cele crude se pot sparge mai ușor, iar cele fierte sunt mai sigure pentru consum după ce au fost vopsite

Pașii corecți pentru vopsitul ouălor de Paște 

1. Fiertul ouălelor 

- Într-o oală cu apă rece adaugă puțină sare și pune ouăle la fiert. Când apa începe să fiarbă lasă ouăle să fiarbă aproximativ 10-12. După ce s-au fiert, adaugă-le într-un vas umplut cu apă rece pentru a opri procesul de fierbere și a le răci mai rapid. 

2. Vopseaua

Indiferent dacă ai optat pentru o vopsea din comerț sau una naturală (cum ar fi coji de ceapă, sfeclă roșie, turmeric etc), iată ce trebuie să faci: 

- Pentru vopseaua din comerț trebuie să urmezi instrucțiunile care sunt deja inscripționate pe ambalaj. 

- Dacă ai optat pentru o vopsea naturală, făcută în casă, trebuie să pregătești o soluție concentrată în care adaugi apă și oțet pentru a intensifica culoarea. 

3. Vopsirea ouălor 

- După ce ai preparat vopseaua, tot ce trebuie să faci este să iei o pereche de mănuși pentru a evita colorarea mâinilor; pune ouăle fierte în vopsea și lasă-le să stea câteva minute, apoi scoate-le și pune-le pe un suport pentru a se usca.

Vopsea din sfeclă roșie 

Acest aliment este folosit de mulți bucătari drept colorant alimentar natural. Dacă vrei să vopsești ouăle în vopsea din sfeclă roșie, iată ce ai de făcut: curăță sfecla crudă și taie-o în cubulețe; pune sfecla într- o cratiţă mică, adaugă ouăle fierte, apoi mai pune un strat de sfeclă şi peste ele. Umple-o cu apă, astfel încât ouăle să fie complet acoperite.

Adaugă 2 linguri de oțet (ajută la intensitatea și fixarea culorii) și o lingură de sare fină. Pune oala pe foc şi, când apa dă în clocot, micşorează flacăra şi lasă ouăle între 15 minute şi o oră, în funcţie de nuanţa pe care vrei să o obţii. Pentru un roşu intens, lasă ouăle în zeama de sfeclă roşie peste noapte, la frigider.

Mai multe