De ce a fost omorâtă o mireasă la câteva ore după nuntă: „N-am mai văzut așa ceva. Suntem devastați”
O mireasă a murit, iar mirele ei a fost grav rănit în Carolina de Sud, după ce o femeie care conducea sub influența alcoolului le-a lovit golf car-ul în care se aflau.
O mireasă a fost ucisă la câteva ore de la nuntă
Samantha Miller, în vârstă de 34 de ani, din Charlotte, Carolina de Nord, a murit în accidentului la doar câteva ore după ce se căsătorise, a declarat directorul Departamentului de siguranță publică din Folly Beach, Andrew Gilreath, potrivit NBC News.
Cei doi se mai aflau în golf car alături de alte trei persoane care au fost și ele rănitee. Din păcate, mirele, Aric Hutchinson, a fost transportat la spital cu răni grave, inclusiv leziuni la nivelul creierului și oase rupte, a declarat mama sa, Annette Hutchinson. Femeia a creat pagina GoFundMe creată pentru a strânge bani pentru a-și putea înmormânta nora și pentru a acoperi costurile medicale ale fiului său.
„Mi s-a înmânat verigheta lui Aric într-o pungă de plastic la spital, la cinci ore după ce Sam i-a pus-o pe deget și și-au jurat iubire veșnică. Aric și-a pierdut dragostea vieții sale", a scris Annette Hutchinson pe pagina de strângere de fonduri.
Ea a precizat că fiul ei, care a suferit o operație de reconstrucție în urma accidentului, va avea nevoie de o lungă recuperare.
Cea care a produs accidentul cumplit este Jamie Lee Komoroski, în vârstă de 25 de ani, care ar fi închiriat o mașină pe care în urma indiciilor, ar fi condus-p cu 105 km/h și, asta în timp ce limita de viteză în zonă este de 40 km/h. Femeia s-ar fi urcat beată la volan și ar fi lovit golf car-ul ce mergea regulamentar, vineri, în jurul orei 22.00, pe Folly Beach, au declarat anchetatorii.
Komoroski a fost acuzată de omucidere și de conducere sub influența alcoolului, pedeapsa pe care o riscă fiind de pănă la 25 de ani de închisoare.
Omagii s-au revărsat pentru Miller în urma morții sale
„Cuvintele nu pot exprima cât de devastați suntem de pierderea ei", a declarat într-un comunicat angajatorul ei, XenTegra, o companie de servicii și consultanță IT cu sediul în Huntersville, Carolina de Nord. Miller era angajată a companiei din 2020 și lucra în departamentul de marketing, a precizat compania.
„Ne vom aminti pentru totdeauna de zâmbetul Samanthei, de râsul ei și de dedicarea ei față de munca, prietenii și familia ei".